in

Numai dacă nu vrei

coffe4Eşti atât de ocupat să supravieţuieşti încât uiţi că trăieşti. Te trezeşti dimineaţa, alergi după bani toată ziua, ca să te întorci acasă cu maşina ta scumpă, intrând uşor să nu trezeşti copilul. Soţia te întreabă cum a  fost, deşi deja ştie răspunsul. Te prefaci că vorbeşti cu ea, te gândeşti la ce mai ai de făcut mâine şi adormi neîmpăcat.

Te trezeşti obosit, sorbi din cafea care te aşteaptă mereu în espresorul cumpărat de la Carrefour, îţi iei geanta şi pleci din nou la muncă. Încui uşa încet să nu-ţi trezeşti soţia şi copilul.

Nu poţi să te desprinzi, ştii de câţiva ani că ceva nu merge, că pierzi ceva, dar nu ai timp să te opreşti. E a patra serbare la care nu poţi ajunge, o să-i cumperi un cadou frumos fetiţei tale şi-ţi vei cere din nou scuze. Nu pricepi de ce este bosumflată. Ai avut treabă…

Numai dacă nu vrei, nu poţi să te opreşti puţin, să te uiţi în jur, să vezi că mai ai câţiva ani ca să fii om. Apoi devii doar o amintire sau, de cele mai multe ori, un rând în arhive sau un nume săpat în imitaţia de marmură a crucii.

Probabil că ţi-ai făcut un calcul, dacă ai avut timp… Câţi ani ţi-au mai rămas ca să te prefaci că trăieşti?

Marius STROE

Jurnalul fericirii

Vorbeşte!