Oana Mizil: “Sunt momente în care trebuie să abandonezi mentalitatea de mercenar politic”

Deputatul PSD Oana Niculescu Mizil, preşedinte al Organizaţiei judeţene Călăraşi a Partidului Social Democrat a trimis o scrisoare tuturor parlamentarilor PDL, prin care încearcă să-i sensibilizeze să voteze în favoarea moţiunii de cenzură. Citiţi textul integral:

Dragă coleg parlamentar,

Mă adresez ţie astăzi cu speranţa că, oricâte greşeli ai fi făcut în trecut susţinând măsurile Guvernului Boc, vei avea tăria de a te ridica la înălţimea şi responsabilitatea poziţiei pe care o deţii. Sunt momente în care trebuie să abandonezi mentalitatea de mercenar politic şi să exersezi, chiar dacă pentru scurt timp, atitutinea de om de stat.

Începând cu 2008, Guvernul pe care îl susţii şi-a asumat răspunderea de 11 ori, un record în istoria noastră parlamentară post-decembristă. Ca parlamentar, ai primit palmă după palmă din partea Executivului şi te-ai limitat la a întoarce obrazul, stând cuminte în bancă şi cu privirea în pământ. Aşa au trecut pe lângă tine, fără reacţie, tăieri de pensii şi salarii, majorări de TVA, legi defecte ale educaţiei şi ale salarizării, bugete destinate clientelei politice. Ai ales să te refugiezi în clădiri de partid, pentru nu fi pus în situaţia de a vorbi deschis cu oamenii cărora le-ai cerut votul în 2008. Totuşi, întoarcerea la popor se apropie şi cu ea, într-un fel sau altul, cu toţi suntem datori. Mizez pe o brumă de bună-credinţă din partea ta, pe capacitatea de a spune o dată şi o dată „ajunge”.

Ai şansa astăzi de a pune capăt potopului de nenorociri pe care l-ai abătut asupra românilor prin votul sau, mai precis, prin indiferenţa ta. Modul în care va arăta Codul Muncii este fundamental pentru viaţa milioanelor de români, salariaţi de azi sau de mâine. Prin forma adoptată însă de Guvern, care a decis şi de această dată că, noi, ca parlamentari, şi îndeosebi tu, ca parlamentar ai puterii, nu contăm, nu există speranţă de mai bine pentru angajaţi, ci premisele unor evoluţii deosebit de nefavorabile. Orice formă de securitate şi predictibilitate pentru angajat va dispărea, prin încurajarea contractelor de muncă temporare sau pe perioadă determinată, salariaţilor le va fi foarte greu să facă grevă pentru că îşi pot pierde fără explicaţie locul de muncă, iar numărul orelor de lucru va creşte. Alături de diminuarea importanţei sindicatelor, care asigurau o minimă protecţie şi reprezentare a angajaţilor, Codul Muncii pregăteşte scăderea salariilor şi creşterea profiturilor patronilor. Într-o ţară în care se trăieşte tot mai greu, în care preţurile cresc şi veniturile scad, ceea ce propune Guvernul, în lupta sa împotriva statului social, nu poate fi acceptat de niciun om responsabil.

Ca deputat, am vorbit în ultimul timp cu sute de oameni îngrijoraţi de ceea ce aduce acest Cod al Muncii. Am vorbit atât cu sindicatele, cât şi cu patronatele, care împărtăşesc acelaşi sentiment. Sunt sigură că aceleaşi cuvinte le-ai auzit şi tu de la români. Pentru a arăta că reprezinţi oameni şi nu meschine interese de partid, este de datoria ta să votezi astăzi moţiunea de cenzură depusă de Uniunea Social Liberală în numele a milioane de români.

Este de datoria ta să te faci glas al nemulţumirii oamenilor, aşa cum este datoria unui om simplu care se trezeşte cu noaptea în cap să meargă la serviciu pentru câteva sute de lei pe lună. Acel om se aşteaptă ca tu să nu-i întorci spatele acum şi să votezi bine, în favoarea demiterii Guvernului Boc. Te rog ca de această dată să îţi dea Dumnezeu gândul cel bun şi să nu-i mai dezamăgeşti pe români!

Cu încredere,

Oana Niculescu-Mizil
Un deputat de partea oamenilor

Unii au citit și asta: