Oltenița: ITM Călărași a organizat o întâlnire cu reprezentanții angajatorilor

În cadrul campaniei de informare şi conştientizare cu privire la modificarea salariului brut în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, aplicarea prevederilor derogatorii de la Legea 62/2011 reglementate prin art. VII din OUG nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, registrul general de evidenţă a salariaţilor şi transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată, Inspectoratul Teritorial de Muncă Călăraşi a organizat o întâlnire cu reprezentanţi ai angajatorilor din diverse domenii de activitate de pe raza oraşului Olteniţa.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate şi dezbătute următoarele aspecte:
– Principalele reglementări cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă;
– Prevederile legale privind timpul de muncă şi de odihnă;
– Dispoziţiile legale referitoare la contractul individual de muncă cu timp parţial, coroborate cu prevederile referitoare la obligaţia angajatorului de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat.
– Clarificarea unor aspecte în ceea ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidenţă a salariaţilor, în special a celor privind transmiterea în registru a modificărilor salariale rezultate din transferul contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, ca urmare a negocierii părţilor contractului de muncă.

Unii au citit și asta: