Opinii politice | Cine este, de fapt, liderul PNL Călăraşi?

În momentul de față, PNL Călărași este cea mai puternică formațiune politică din județ. Cu majoritatea primarilor de partea sa și controlul absolut al Consiliului Județean Călărași (președinte și doi vicepreședinți liberali), primar și viceprimari liberali în municipiul Călărași, PNL ocupă locul fruntaș pe podiumul politicii locale.

Cu un rezultat de 54% la alegerile locale din 2016, își va păstra PNL Călărași poziția din capul clasamentului? Se conturează voci care spun că liberalii nu ar trebui să stea deloc chiar atât de relaxați.

Din aprilie 2017, primarul Daniel Drăgulin a devenit președintele Organizației Județene Călărași a Partidului Național Liberal. Acesta i-a urmat lui Răducu Filipescu, care, după 15 ani la conducerea organizației, a ales să nu mai candideze pentru un nou mandat de președinte al PNL Călărași.

Filipescu l-a sprijinit pe Daniel Drăgulin, noul președinte ținând să-i mulțumească, imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor interne, lui… Vasile Iliuță. Consens total. Drăgulin a fost ales președinte cu 96,21% din voturi. A fost singurul candidat. La scorul acesta te gândești că n-a fost 100% din pricina grabei unora, care au votat pe lângă, fără să-și dea seama.

S-au conturat, în această poveste politică adevărată, trei personaje de care se leagă foarte mult istoria PNL Călărași, trecut, prezent și viitor: Răducu Filipescu, Daniel Drăgulin și Vasile Iliuță. Să-i luăm pe rând, cu câte o scurtă și deloc completă prezentare.

Mi-l aduc aminte pe Răducu Filipescu în tumultul anilor 2000. Vorbea însuflețit despre un Călărași care trebuie să scape de PDSR (transformat în PSD). Avea conferințe de presă unde uneori erau prezenți doar doi ziariști. Nimeni nu credea că e posibil să se întâmple ce predica liberalul.  Un politician nu din cale afară de carismatic, Filipescu a reușit să ia PNL de la 4,37%  ( după alegerile din anul 2000, liberalii aveau 3 primari, 3 consilieri județeni și zero parlamentari) și să lase moștenire, în 2017, o zestre politică impresionantă. A lăsat partidul la 54%, după alegerile din 2016, cu 37 de primari, 17 viceprimari, 17 consilieri județeni, doi parlamentari.

Filipescu s-a remarcat ca un lider autoritar, bun strateg, neobosit în activitatea politică în județ. A îndrăznit să se ia la trântă cu un PSD condus de Doru Ioan Tărăcilă, un alt politician remarcabil la vremea sa. Filipescu a visat la un PNL care să ia locul PSD la conducerea județului și a reușit să-și vadă visul cu ochii. Desigur, nu este meritul lui total, nu a făcut singur toată munca politică, dar a știut să-și motiveze echipa, să insufle colegilor de partid crezul că pot reuși. Și a reușit să atragă de partea sa oameni care au adus voturi importante pentru PNL și aș aminti aici un alt performer politic, în persoana lui Nicolae Dragu.

Președinte al Consiliului Județean Călărași, vreme de trei mandate, din 2004 până în 2016, Răducu Filipescu a ales Parlamentul în 2016, devenind senator de Călărași.

Pe Daniel Drăgulin mi-l aduc aminte când aștepta să dea mâna cu premierul PDSR, Adrian Năstase. Era membru al PUR, partidul lui Dan Voiculescu. Atunci, partidul lui era aliat cu partidul lui Ion Iliescu. Daniel Drăgulin a crezut, la rândul său, în steaua lui. A visat să devină un om important și a devenit primar al Călărașiului, de două ori, și șef peste liberali.

Drăgulin a fost racolat de Filipescu de la umaniști, după alegerile locale din 2004, și a devenit PNL-ist. Acesta a câștigat încrederea lui Răducu Filipescu, dovedindu-se un activist politic capabil şi sârguincios, în 2012 fiind desemnat de PNL candidat pentru funcția de primar al municipiului Călărași. Beneficiind și de sprijinul PSD (în 2012 a existat o coaliție numita USL, formată din PSD+PNL-PC), Daniel Drăgulin a câștigat primul mandat de primar. Doi ani mai târziu, beneficiind de așa-zisa “ordonanță a traseiștilor”, în 2014, Daniel Drăgulin părăsește PNL și se înscrie în UNPR, partid aliat al PSD.

Daniel Drăgulin are o mare putere de adaptare, drept pentru care de la idealurile liberale trece rapid la năzuințele social-democrate și îl sprijină fățiș pentru candidatura la Președinția României pe PSD-istul Victor Ponta. La anunțarea intrării în UNPR, Daniel Drăgulin preciza: “Drumul pe care mi l-am ales, mi l-am ales în cunostintă de cauză, și sper că aici, unde voi rămane, nu ca un traseist politic cum sunt considerat de unii, că am făcut-o pentru că așa am considerat că este mai bine, nu pentru un avantaj, unii dintre colegii mei știind adevărul adevărat, voi contribui la succesele viitorului partid din care fac parte.”

 După doi ani de coabitare cu tabăra UNPR-PSD, și câteva declarații belicoase la adresa fostului șef de partid, Răducu Filipescu, Daniel Drăgulin își face din nou poze cu liderul liberal, anunțând întoarcerea alături de PNL și candidând, din nou, pe listele PNL.  

Una peste alta, din punct de vedere administrativ, Daniel Drăgulin este un primar care se străduieşte, prestaţia sa ridicându-se la nivelul realizărilor primarului PSD, Mirel Daniel Ţuţuianu, câştigând dreptul de a fi numit unul dintre cei mai buni primari post-decembrişti ai Călăraşiului. Din punct de vedere al virtuţilor politice… îmi este teamă ca nu cumva sub conducerea sa, PNL să piardă supremaţia pe care o are în judeţ cam de patru cicluri electorale.

 Pe Vasile Iliuță l-am cunoscut ca pe un tânăr primar al comunei Vâlcelele, despre care toți locuitorii aveau numai cuvinte de laudă. Sufletist cu oamenii, bun manager în administrație, Vasile Iliuță s-a dovedit și un excelent spirit întreprinzător, devenind unul dintre cei mai mari oameni de afaceri ai județului Călărași, cu domeniul de activitate în domeniul agriculturii.

Vasile Iliuță a fost membru al Partidului Umanist Român (devenit Partidul Conservator), apoi, cu ambiții mai mari, alege să-și perfecționeze cariera politică în cadrul Partidului Democrat Liberal. Candidează aici și obține un mandat de deputat în legislatura 2012-2016. Prin fuziunea PDL cu PNL, Vasile Iliuță devine coleg de partid cu Răducu Filipescu și Daniel Drăgulin.

După experiența a trei mandate de primar și unul de parlamentar, în 2016, Iliuță devine președinte al Consiliului Județean Călărași. La un moment dat, este suspectat de incompatibilitate și conflict de interese, dar ANI nu comunică vreo neregulă în legătură cu președintele CJ Călărași. Pe măsură ce își consolidează poziția de conducător în administrație, Iliuță pare că va deveni și șeful Organizației Județene Călărași a Partidului Național Liberal.

Iliuță face însă o greșeală tactică și pierde sprijinul lui Filipescu, după ce mai mulți apropiați ai acestuia îşi pierd funcţiile. Drăgulin caută ajutor la persoane influente din partid pentru candidatura la șefia organizației. Și îl obține. La fel cum obține și sprijinul lui Filipescu pentru această candidatură. Persoanele influente din partid îl conving pe Iliuță că e mai bine să-și folosească energia pentru performanţă la cârma Consiliului Județean, astfel că Drăgulin are drum neted către conducerea organizației județene Călărași a PNL. Cu toate acestea, ca să fie sigur că o eventuală candidatură a lui Iliuță nu îl va lăsa fără scaun de conducător, cu doar câteva zile înainte de alegerile pentru organizația județeană, Drăgulin candidează și pentru șefia Organizației Municipale Călărași a PNL.

Vasile Iliuţă se ține însă de cuvânt și nu candidează împotriva lui Drăgulin. Astfel, la doar câteva zile după ce câștigă mandatul de șef al Organizației Municipale, Drăgulin candidează singur pentru șefia Organizației Județene PNL. Câștigă cu cu 96,21% din voturi.

Este PNL un partid puternic la Călărași? Forța partidului vine din teritoriu, cei 37 de primari liberali fiind sângele care hrănește corpul partidului. În cadrul organizației este însă rumoare, unii primari gândindu-se dacă au ales bine atunci când l-au sprijinit pe Daniel Drăgulin pentru funcția de președinte.  Aceștia nu se simt reprezentați de Drăgulin, ei găsind mai mult sprijin la Vasile Iliuță.

Abil, Vasile Iliuță și-a asumat încet, încet, poziția de lider de facto al organizației. Face vizite în teritoriu, stă de vorbă cu primarii, îi întreabă ce probleme au, se zbate să găsească soluții.

În momentul de față, Vasile Iliuță este cercetat de organele de anchetă penală în urma unui incident în trafic, produs anul trecut. Urmează să se stabilească dacă președintele CJ Călărași a fugit de polițiști și dacă s-a sustras prelevării de probe biologice care trebuiau să determine dacă Iliuță se afla sau nu sub influența alcoolului. A fost suspendat din funcția de vicepreședinte al Organizației Județene Călărași a PNL, până la o decizie a organelor de anchetă, dar, dacă va scăpa de acuzații, Iliuță și-ar putea intensifica activitățile politice care să-l ducă în poziția de lider asumat al PNL Călărași. 

Daniel Drăgulin a pierdut primele alegeri ale partidului, în noua sa calitate de președinte al organizației. Este vorba aici de alegerile anticipate pentru alegerea primarilor în Lehliu şi comuna Unirea. PSD a câştigat fără discuţie cele două mandate. Strădania depusă de Vasile Iliuţă în timpul campaniei electorale n-a ajuns…

Urmează alegerile europarlamentare şi numai cine nu pricepe nici un pic de politică nu înţelege că rezultatul acestora este hotărâtor pentru Daniel Drăgulin. Un eventual eşec al organizaţiei de la Călăraşi ar putea trezi vigilenţa conducerii de la Bucureşti, iar persoanele influente care au netezit drumul lui Drăgulin ar putea să-l invite pe Vasile Iliuţă să preia, oficial, conducerea organizaţiei. Repet, asta numai în situaţia în care Vasile Iliuţă va scăpa de problemele de ordin penal.

Care este relaţia dintre Drăgulin şi Iliuţă, în momentul de faţă? Aparent bună, dar faptul că unii dintre apropiaţii lui Vasile Iliuţă sunt foarte critici la adresa lui Drăgulin în mod constant ar putea fi un indiciu despre adevăratele sentimente. Cu un acut instinct de conservare politică, Drăgulin nu îndrăzneşte să şi-l facă pe Iliuţă un opozant făţiş. El ştie că nu ar putea supravieţui la următoarea rundă de alegeri locale ori parlamentare dacă l-ar avea competitor pe Iliuţă. Dar toată lumea ştie că Vasile Iliuţă are ambiţii politice mai mari decât să-i ţină trena lui Drăgulin.

Aşa se face că PNL Călăraşi a ajuns în acest moment să aibă o conducere incertă, cu consecinţe politice negative pentru efectivul de partid. Liberalii văd mai mulţi poli de putere şi nu ştiu ce alegere să facă. Unii joacă la două capete, alţii la trei, iar PSD profită, slăbind unitatea organizaţiei liberale de la Călăraşi. 

Marius STROE

Unii au citit și asta: