24h/24h

Orăști: un incendiu a distrus aproape o tonă de grâu și porumb

grau porumb incendiu

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești au acţionat pentru stingerea incendiului cu două autospeciale de capacitate mărită timp de aproximativ 60 de minute, lichidând arderea în limitele găsite.

În data de 02.07.2016, două echipaje specializate de stingere din cadrul Gărzii de intervenție Budești au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Orăști, comuna Frumușani, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două anexe gospodărești (depozit de furaje și magazie), proprietăți individuale, aparţinând lui Gheorghe B.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la depozitul de furaje și la o magazie în care se aflau mai multe bunuri materiale, existând risc de extindere a arderii la locuință și la celelalte anexe aflate în imediata apropiere.

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenție Budești s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 60 de minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul s-a produs în urma unui scurtcircuit electric produs la un motor aflat în funcțiune (uruitor), folosit de către proprietar pentru măcinarea cerealelor.

În urma incendiului au ars: circa 300 kg grâu, 500 kg de porumb, acoperișul unei magazii pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, fiind totodată deteriorate mai multe utilaje electrice aflate în anexă (flex, polizor, patru motoare electrice, un compresor și o bicicletă), valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 70.000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la casa proprietarului și la vecinătăți, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând mai multe animale și bunuri materiale în valoare de aproximativ 120.000 de lei.

La locul intervenției s-a deplasat și un echipaj de prim ajutor SMURD, însă nu a intervenit, nefiind cazul.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × three =

To Top