in

Ostrov: Lansare de carte printre sticle cu vin de colecţie

Domeniile Ostrov (3)

Vineri seară, pe 28 iunie, Domeniile Ostrov au găzduit un eveniment pretins cultural: Dubla lansare de carte a unor mai vechi prieteni ai Călăraşiului, scriitorii Mirela Lungu şi Mihail Gălăţanu.

„Pretins cultural” pentru că odată organizat la Ostrov, printre licori bahice premiate, evenimentul s-a arătat mai degrabă ca un pretext pentru o întâlnire de prieteni, depănare de poveşti neinhibate şi, mai ales, degustări ale vinului cu care au fost binecuvântate dealurile udate de Dunăre.

Gazde ale întâlnirii au fost proprietarii Domeniilor Ostrov, Oana Belu şi Lucian Velciu. Nu vrem să spunem cine a avut câştig de cauză în ceea ce priveşte cucerirea publicului, vinul ori cultura, pentru că nu vrem să-i supărăm pe autori. Cu papion şi frac, Nelu Bălaşa ni s-a recomandat ca un muritor de rând. Noi îl ştim prieten cu autorii şi l-am văzut prezentând evenimentul.

Domeniile Ostrov (2)

Vinul este premiat internaţional, că era roşu, roze ori muscat, vorbim de medalii de bronz, argint şi aur. Nici autorii nu-s chiar de lepădat, ca şi vinul… trebuie savuraţi pe îndelete.

Mihail Gălăţanu spune despre Mirela Lungu că este „abecedarul tuturor complexelor noastre”. Dezinhibată în operă, cu accente porcoase erotice chiar, Mirela Lungu ni s-a arătat timidă în carne şi oase. Nici opera n-a avut curaj să şi-o citească în faţa publicului dedat la vin, cu această treabă îndeletnicindu-se actriţa Christina Cârcei.

Volumul „Visul unei nopţi pe Facebook”, pentru că despre asta vorbim poate fi comandat aici: http://www.libraria.hergbenet.ro/carti/visul-unei-nopti-pe-facebook-mirela-lungu

N-am apucat să citesc cartea lui Mihail Gălăţanu, drept pentru care mă folosesc de prezentarea de pe pagina web a editurii:
Din romanul “Lustruirea armelor”, de Mihail Gălăţanu, un roman care ne vorbeşte pe un ton direct, şi totuşi rafinat, despre maturizare, iubire, femei, pierdere, timp şi în final moarte:
„Şi, totuşi, vânam ceva? Vânam femei.
Bărbatul e un vânător, nu? Născut vânător.
Lustruiţi armele. Bine, bine, le lustruim, dar pentru ce?
Aşa, pur şi simplu. Trebuie să lustruieşti ceva.
Să lustruim. Sau poate vânam înseşi razele soarelui.
Vânam însăşi lumina, devreme ce lustruiam cu atâta osârdie, punînd suflet din sufletul nostru veşnic, nemuritor.”
***
„Laura este Ea. Pentru tine, este Ea. Laurita. Daurita. Laurie. Lauri. Lori. Lora. Lăuraş. Tăuraş. Taurita. Taurina. Tauri. Torro. Torrino. În toate felurile. Alint. În toate felurile. Nume. În toate felurile. Eşti frumoasă, Laura. Eşti iubita mea.
Iubită în toate felurile. În toate orificiile.
În toate chipurile.
Laura este subţire şi are o voce gutural-afectată. Sâni mici. Păr cu gust de festivalul castanelor coapte. Are un miros al ei, simplu, de parfum ieftin.
Şi nu ştiu sigur dacă o iubesc sau nu, dar ce băiat ştie asta la o asemenea vârstă? Ne jucăm, deocamdată ne jucăm.”
Romanul “Lustruirea armelor” poate fi comandat aici: http://www.libraria.hergbenet.ro/carti/lustruirea-armelor-mihail-galatanu

Domeniile Ostrov (4)