Partidele mari sunt interesate să producă un scandal, o gălăgie, pentru ca lumea să fie scârbită şi să vină la vot vreo 10%

milut1AGERPRES: Domnule preşedinte al PNŢCD, ce vă propuneţi pentru alegerile europarlamentare?

Marian Petre Miluţ: Primul lucru pe care ni-l propunem este să aducem electoratul la vot, pentru că deja mai bine de 70% din populaţia României devine pasivă, ceea ce este foarte periculos, mai ales în această conjunctură de criză. Trebuie să le arătăm oamenilor că modul de abordare şi comportamentul celorlalte partide nu numai că pun în pericol democraţia, dar riscă la un moment dat să închidă un cerc în care nu mai poate intra nimeni. Crearea unor teme false, cum ar fi candidatura pentru Preşedinţie, în momentul acesta, sau conflictul PD-L – PSD, care, în fapt, nu există, pentru că ei sunt la guvernare şi nu au cum să se certe în acelaşi timp. E doar un conflict aparent, ei având, în fapt, o singură problemă: meciul acesta Băsescu-Geoană. Ei acolo, la partid, se înţeleg, prin copii, prin cumetri …

Noi, în acest context, trebuie să atragem atenţia cetăţenilor că trebuie să vină la urne şi să spargă acest cerc, pentru intrarea PNŢCD-ului, care este un partid european şi aduce o cu totul altă lumină, altă imagine. Am putea şi noi să vorbim pentru poporul român, am putea aduce şi informaţiile necesare pentru ca să se poată proteja (…). Noi ne propunem că aducem electoratul la vot şi să-i vorbim despre adevăratele teme, pentru că alegerile europene sunt foarte importante.

AGERPRES: De pe urma unei eventuale prezenţe scăzute la vot, cine câştigă şi cine pierde?

Marian Petre Miluţ: Pe prezenţă scăzută la vot câştigă partidele cu nuclee dure, mari. Deci, interesul lor nu este pentru prezenţă la vot, ci să producă un scandal, o gălăgie, pentru ca lumea să fie scârbită şi să vină la vot vreo 10%. Şi atunci s-a terminat lucrarea. Se votează ei pe ei.

AGERPRES: Cum apreciaţi activitatea europarlamentarilor români de până acum?

Marian Petre Miluţ: Activitatea lor a fost foarte slabă, către neînsemnată. Câteva mici iniţiative, câteva reacţii, interpelări în care şi-au mai spus şi ei punctul de vedere asupra anumitor lucruri, dar nu au fost de esenţă. Noi nu am trimis nişte specialişti în energie, spre exemplu, sau fonduri structurale, în probleme de mediu, climă sau în probleme de industrie, agricultură. Nu, noi am trimis nişte cetăţeni care unii erau politruci, iar ceilalţi erau fără experienţă, erau mult prea tineri ca să poată să se impună într-o lume politică în care ceilalţi se cunoşteau între ei. Deci, activitatea a fost foarte slabă. De aceea, spun că este important să trimiţi oameni care pot să facă o expunere pentru România, pentru Europa, pentru că eşti parlamentar european.

AGERPRES: La evenimentul de lansare a candidaţilor PNŢCD aţi pomenit de dezideratul partidului dumneavoastră de a promova patriotismul economic. Dezvoltaţi, vă rog, acest termen.

Marian Petre Miluţ: Sunt puţine persoane care pot dezvolta acest termen. De asta l-am şi lansat. (…) Eu nu aduc în discuţie problema economiei româneşti, încercând un protecţionism. Adică să ne vindem roşiile noastre, noi, aici. Sau să încerc să spun că noi avem obiceiurile noastre. Nu e vorba nici de un naţionalism economic, în care să spunem ‘lasă, domn’e că ştim cum facem, nu ne învăţaţi pe noi cum să tăiem porcul!’. Patriotismul economic înseamnă păstrarea tradiţiilor, promovarea unor lucruri specifice acestei regiuni. Atunci când vorbim despre agricultură în zona aceasta, noi trebuie să spunem că avem o specificitate. Bărăganul este o zonă aproape neîntâlnită în Europa, aşezată între două cursuri de apă. (…) Am putea să promovăm şi meşteşuguri, spre exemplu această ramură a construcţiilor, în care noi avem şi specialişti. După cum am putea să promovăm şi anumite branduri. Spre exemplu, România este o ţară în care IT-ul se poate derula. (…) În contextul crizei economice, investiţiile în know-how, în inovare sunt fundamentale, pentru că, după ce se termină criza, trebuie să rămână ceva în loc, adică să te defineşti prin ceva. (…) Nu trebuie să importăm de-a gata totul. Dacă se face Renault în România, haideţi să ne cumpărăm Renault, să nu ne cumpărăm neapărat numai FIAT. Sunt şi diverse companii care mai produc în România.

Generaţia activă trebuie să înţeleagă că nu poate plăti taxe oricât şi oricum, la cheremul oricui

AGERPRES: Vorbeaţi mai devreme despre slaba prezenţă la vot în 2007, la europarlamentare. Vă bazaţi pe cei care nu au venit până acum la urne?

Marian Petre Miluţ: O să fac un demers şi la generaţia tânără şi la generaţia cuprinsă în câmpul muncii, dar şi la generaţia de vârsta a treia. Generaţia tânără, de 20-30 de ani, trebuie să meargă la vot, pentru că şi ea va răspunde în faţa copiilor pentru ce a făcut. (…) Generaţia asta este liberă să voteze împotriva sistemului de care nu este mulţumită. (…) În schimb, trebuie să caute pe hartă, pe listă, în istorie, în bibliotecă, să vadă ce a însemnat acest PNŢCD şi ce ne uneşte. Sunt foarte mulţi tineri care vin la PNŢCD, în acest moment. Trebuie să fie o schimbare de atitudine. Generaţia activă trebuie să înţeleagă că nu poate plăti taxe oricât şi oricum, la cheremul oricui, că trebuie să existe un respect reciproc, că nu se poate să munceşti şi să rămâi fără nimic. Trebuie să înţeleagă că trebuie să iasă la vot şi că nu trebuie să i se facă lehamite că X a greşit, că Y nu este bun şi atunci nu mă mai duc. (…) Iar cei din generaţia a treia au datoria, în acest moment, să lucreze în folosul celor care vin după ei şi să spargă cercul ăsta care i-a minţit şi care nu le-a dat nici pensii, nici drepturi civice.

AGERPRES: Vorbeaţi despre cei care nu au venit la urne. Credeţi că veţi reuşi să atrageţi oamenii la urne astfel încât să obţineţi cele 50.000 de voturi necesare pentru a nu se dizolva partidul, potrivit Legii 14/2003?

Marian Petre Miluţ: Cele 50.000 de voturi le obţinem sigur, nu asta e problema, dar trebuie să obţinem peste 5%, aceste este obiectivul. Obiectivul nu este de 50.000 de voturi, o să le obţinem sigur, nu ne facem probleme.

AGERPRES: Aveţi semnale în acest sens?

Marian Petre Miluţ: Semnale clare, concrete şi la Timişoara şi la Arad, Călăraşi, Craiova, Suceava. Am primit foarte multe semnale de la oameni din alte partide, care au spus ‘Dom’ne, te votez pe dumneata’.

AGERPRES: Atunci, daţi-ne un pronostic…

Marian Petre Miluţ: E prea devreme. O să simt în următoarele săptămâni, eu sunt un om care poate să facă o apreciere, deci pot să comensurez o anumită situaţie. Probabil că, undeva spre sfârşitul lunii, cu o săptămână înainte, o să ne dăm seama. Dar poporul este interesat. Dacă nu este interesat, eu mi-am făcut datoria. Dacă PNŢCD nu va intra în Parlamentul European, eu o să petrec mai mult timp cu familia, pentru copiii mei, pentru activităţile mele. Eu nu intru acolo ca să parvin.

AGERPRES: Dar există riscul să se desfiinţeze acest partid istoric …

Marian Petre Miluţ: Nu o să fie riscul acesta, pentru că sunt foarte mulţi tineri, vor continua alţii. Numai că, pentru tineretul de acum şi pentru oamenii care locuiesc în România, va fi o condamnare de 15-20 de ani. Nu va mai vorbi nimeni pentru ei. În următorii 4-5 ani, va fi linişte completă.

Au murit sute de mii de oameni în puşcării, de ce trebuie să moară acum generaţii în continuare?

AGERPRES: Intraţi în aceste alegeri într-un joc periculos. Sunteţi cumva într-o echilibristică pe linia desfiinţării partidului …

Marian Petre Miluţ: Nu e pe linia desfiinţării partidului. Atât timp cât vom participa la alegeri lucrurile sunt clare. Cât va participa la alegeri, PNŢCD va avea 100.000-200.000 de voturi oricând. Deci, nu sunt probleme din punctul acesta de vedere. Trebuie doar să participe la alegeri. Iar eu cred în acest moment că, dacă structurile din partid – atâtea câte sunt ele în momentul de faţă – vor şti să-şi apere votul, eu spun că se vor obţine fără probleme câteva sute de mii de voturi. Noi suntem singurul partid care vorbeşte de mediul rural, de satul ţărănesc, de dezvoltarea lui, în rest nu mai vorbeşte nimeni.

Acum avem un meci Băsescu-Geoană cu Crin Antonescu arbitru. Deci, avem un meci, pe noi nu ne mai interesează România. Ei vor să ne arate nouă ‘Domn’e, avem un meci. Tu cu cine ţii?’ Dar problema mea nu este asta şi, atunci, eu nu mă mai duc la vot, că nu mă interesează. Şi eu vin să le vorbesc oamenilor de meciul lor cu România, cu viaţa. Şi atunci, or să se ducă acolo să bage votul în urnă împotriva acestui meci şi atunci or să se uite pentru cine – îl dă pentru Elena Băsescu, îl dă pe domnul Abraham, îl dă pentru Vadim şi Becali?! Nu, deci a mai rămas, prin eliminare, singurul partid care a dus România în Uniunea Europeană şi în NATO. De ce trebuie el să fie schingiuit a doua oară? Au murit sute de mii de oameni în puşcării, de ce trebuie să moară acum generaţii în continuare? Până atunci am fost îndreptaţi spre Moscova, după 1996-2000, ne-am îndreptat spre Uniunea Europeană, atunci când a venit PNŢCD. De ce după aceea a dispărut? Pentru că era un pericol pentru mafia asta securisto-comunistă, în condiţiile în care acest partid s-a întărit, ei, ca şi forţă de sorginte comunistă, n-ar mai fi reprezentat un asemenea interes pentru electorat şi ar fi fost desfiinţaţi.

AGERPRES: Intraţi în aceste alegeri ca un partid mic, dar şi scindat?

Marian Petre Miluţ: Nu, nu suntem scindaţi. E un grup, sunt în partide o grămadă de astfel de grupuri, grupuleţe, facţiuni. Aici este doar o diversiune făcută de gruparea de la Cluj, care e bine-cunoscută. A făcut în toate partidele asta. A fost şi-n PNL şi-n PSD, în toate partidele, deci PD-ul acolo a reuşit să-i dezbine pe toţi şi pe maghiari i-a dezbinat.

AGERPRES: Adică ar fi o conjuraţie transpartinică concertată de PD-L!?

Marian Petre Miluţ: Da, într-adevăr, el este cel care s-a infiltrat în toate şi, într-adevăr, el n-are nicio doctrină. Deci, partidul acesta care era PD, acum ‘L’, voia să fie creştin-democrat, domnul Stolojan candidează ca liberal, era cel mai mare liberal, dar era şi prim-ministru al lui Iliescu, deci el e în toate cele ce sunt. I s-a dat votul, s-a retras din Parlament, să fie prim-ministru, după aia şi-a dat demisia, acum degeaba îl aleg, că tot o să-şi dea demisia.

AGERPRES: Aminteaţi mai devreme de tineret. Aţi început să abordaţi această campanie electorală cu mijloacele de comunicare on-line, acele reţele de socializare pe internet – Twitter, Facebook. Cine v-a dat această idee?

Marian Petre Miluţ: Eu sunt inginer de computere. Important este să ai recepţia cuvenită, că idei sunt. Important este să ai recepţia celui care decide pentru aceste noutăţi. Este o generaţie care este legată de computere. Eu nu pot să strâng într-o piaţă 10.000 de oameni cu computerele în braţe, fiecare stă acasă şi poţi să-i trimiţi mesajul. Dacă vrea îl primeşte, dacă nu, nu. Sigur că nu eu am intrat în contact, ci generaţia tânără care este la partid.

AGERPRES: Simţiţi deja rezultatele acestui tip de comunicare?

Marian Petre Miluţ: Le simt la tineri, cred că aici în Bucureşti, dar şi-n alte zone, se pot face nişte mişcări în zona tinerilor. Şi aici basculele sunt foarte rapide, pentru că sistemele de comunicaţii sunt atât de evoluate încât dacă se trece de un anumit declic încep ei să comunice între ei.

AGERPRES: Vorbeaţi despre atragerea tinerilor, dar am observat că la evenimentul de lansare a candidaţilor PNŢCD pentru europarlamentare aţi făcut apel la istoria partidului, la memoria lui Corneliu Coposu …

Marian Petre Miluţ: Nu poţi altfel … Un partid care n-are trecut, n-are viitor. Dacă vrei să construieşti ceva, trebuie să ai o bază.

AGERPRES: Mai ţineţi legătura cu vechii lideri? Când aţi avut cea mai recentă întâlnire cu Ion Diaconescu?

Marian Petre Miluţ: Cred că acum o lună şi jumătate am avut o discuţie cu dânsul. Domnul Diaconescu înţelege destul de bine, în esenţă, evenimentele … El concepe unirea, să fim uniţi … Dar nu mai putem să fim uniţi tot timpul, pentru că PNŢCD a fost infiltrat de suficiente structuri de securitate, de suficiente diversiuni. Şi e greu de menţinut aşa o unitate de monolit a partidului, dacă vrei o schimbare. Trebuie să fie undeva o schismă, dacă vrei, spre exemplu, să te separi şi să te duci în altă direcţie. Altfel, vom discuta numai de parastase, de cât bine am făcut noi. Nu. S-au făcut şi lucruri bune şi lucruri greşite. Trebuie să le recunoşti şi să mergi mai departe pe drumul pe care tu l-ai indicat. Nu poţi să stai şi-n trecut şi-n viitor în acelaşi timp şi să te simţi bine.

AGERPRES: Ce sfaturi v-a mai dat domnul Diaconescu?

Marian Petre Miluţ: Nu neapărat sfaturi. Aici este o chestiune de consultare. Ideea este ca partidul să nu moară şi nu contează că are 1,2, 3 sau 10%. Importantă este ideea partidului şi important este ca doctrina, tradiţia partidului să nu moară. Asta este esenţa unui partid creştin-democrat. Şi în ultimă instanţă, în momentele grele, şi poporul se leagă de un set de valori şi de anumite structuri din acestea care pot, într-adevăr, să le reprezinte interesele.

AGERPRES: Dumneavoastră sunteţi în partid din 2005. Cum vă privesc seniorii partidului?

Marian Petre Miluţ: Nu de-acum mă cunosc. Eu i-am sprijinit încă din 1991. I-am sprijinit din toate punctele de vedere. Am participat şi în Fundaţia Română pentru Democraţie, m-am întâlnit şi cu Corneliu Coposu încă din 1991. Sigur, eu nu eram implicat politic, eram apolitic, la acea vreme. Credeam că din societatea civilă pot să-i ajut mai bine. Au fost mulţi care au rămas în societatea civilă … Şi Ana Blandiana … Sigur că au făcut Alianţa Civică, dar ei au fost mult în zona civilă şi nu au vrut să se implice în partid. Eu le-am făcut şi numărătoarea paralelă, în 1996, cu companiile mele. Altfel nu se putea, pentru că-i furau complet.

AGERPRES: În privinţa campaniei electorale, cum vă afectează această criză economică?

Marian Petre Miluţ: Noi nu ne punem problema partidelor mari, care, din cauza crizei financiare, membrii plâng că n-au de unde. Noi o să facem o campanie simplă, de comunicare cu cetăţenii. Deci, nu putem să investim zecile de milioane pe care le investesc ei. Un parlamentar, spre exemplu, din Belgia, nu poate investi mai mult de 10.000 de euro. Prin urmare, nu se risipesc chiar aşa de mulţi bani.

AGERPRES: Ce gen de campanie electorală veţi face?

Marian Petre Miluţ: Pe noi nu ne interesează nici campaniile agresive, nici negative. Noi trebuie să le vorbim oamenilor despre temele adevărate, actuale, pentru România, care, într-adevăr, trebuie să fie cunoscute de oameni şi, în acelaşi timp, în ce mod putem noi să-i ajutăm pe români, dar şi pe europeni la rezolvarea problemelor. Fie că e vorba de probleme de mediu, de energie, de fonduri structurale, de dezvoltări regionale, de descentralizări.

AGERPRES: Ca eventual europarlamentar, care vor fi priorităţile dumneavoastră?

Marian Petre Miluţ: Eu cred că aş putea să acţionez în zona aceasta industrială, în zona infrastructurii, a dezvoltării rutiere, navale, aeriene, deci în Comisia de industrii sau în cea de buget, finanţe, unde noi am putea să facem proiecte pentru a dezvolta anumite ramuri ale economiei sau anumite regiuni.

AGERPRES: Aţi avut discuţii cu PNL şi în privinţa unei înţelegeri pentru europarlamentare, în genul celei pentru parlamentare, când aţi reuşit să obţineţi un mandat de deputat ales pe listele PNL?

Marian Petre Miluţ: Nu şi nici nu cred că PNŢCD va mai face în viitor vreo înţelegere cu PNL şi pentru faptul că noi acum candidăm şi pe familii politice. Noi facem parte din Partidul Popular European, PNL din familia liberalilor europeni. Ar fi putut exista posibilitatea să facem alianţă cu PD-L sau UDMR, dar PD-L vrea să distrugă tot ceea ce este în jur şi să rămână numai el singur.

inetrviu preluat de la http://www.europarlamentare-2009.ro/

Unii au citit și asta: