Proprietarul celei mai cunoscute pizzerii din municipiul Călăraşi, Ela, a fost găsit, în această dimineaţă, fără suflare, în interiorul localului, întins pe câteva scaune.
Vestea dispariţiei, domnului Laurenţiu – cum era cunoscut de clienţii fideli, i-a bulversat pe amici şi prieteni, patronul pizzeriei fiind cunocut ca un personaj plin de viaţă.
Motivul decesului nu este cunoscut, în momentul de faţă se fac speculaţii că inima acestuia ar fi putut ceda din cauza stresului privind soarta afacerilor, griji care l-ar fi măcinat pe patronul pizzeriei Ela.
Comunicatul de presă al IPJ Călăraşi surprinde sec finalul unei vieţi de om:
“În această dimineaţă, în jurul orei 07.10, Poliţia Municipiului Călăraşi a fost sesizată prin SUAU 112 de către B. Ion, de 47 ani, cu privire la faptul că l-a găsit decedat, în incinta unei pizzerii din Municipiul Călăraşi, pe cumnatul său, C. Laurenţiu, de 45 ani, din Călăraşi, administratorul localului.
Echipa operativă, deplasată la faţa locului, a constatat că bărbatul a decedat în incinta pizzeriei în noaptea de 03/04 mai a.c., fiind găsit întins pe patru scaune, în faţa barului din local. La examinarea sumară a cadavrului, nu au fost observate urme de violenţă pe corp, fiind transportat la S.M.L. Călăraşi, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.”