Pavel Stratan și Ioana Ignat, în noua piesă “Te Sărut” VIDEO

Pavel Stratan ne prezintă propria piesă nouă. “Te Sărut” este o colaborare cu Ioana Ignat, unind două timbruri unice în peisajul autohton. Videoclipul este unul filmat în Centrul Vechi al Bucureştiului.

Pavel Stratan şi Ioana Ignat sunt protagoniştii videoclipului “Te Sărut”, Pavel apărând ca un soi de Cupidon care ghidează pe drumul spre aleasă pe un june rătăcit. Artistul joacă rolul unui tată care vrea să îşi facă fiica fericită, în acest caz Ioana Ignat. Pavel îl ia pe tânărul cel rebel şi pletos care degusta tărie în Centrul Vechi şi îl duce la tuns.

Urmează un soi de îmblânzire a junelui, cizelat înspre un partener ideal pentru fiică. Noua piesă este prima colaborare dintre Ioana Ignat şi Pavel Stratan. Avem de-a face cu o coproducţie Cat Music, MediaPro Music şi Green Eye Music. Cei doi artişti au compus melodia în studiourile GreenEye Music. Videoclipul este regizat de către Iura Luncasu şi are ca temă iubirea paternă.

Pavel Stratan a spus următoarele despre colaborare:

Pe Ioana am îndrăgit-o de la prima ei piesă, dar niciodată nu am crezut că voi avea onoarea să lucrăm împreună. Până când ne-am întâlnit la o emisiune şi acolo mi-a spus că îi plac piesele lansate de familia Stratan şi că a crescut cu ele. La rândul meu, i-am spus că şi nouă ne plac foarte mult melodiile ei.

Apoi ne-am întâlnit la studio, i-am recitat versurile piesei «Te sărut» şi atât ne-a trebuit! Nu reuşeam să ajung la jumătatea strofei, că Ioana deja compunea piesa.

Citește mai mult: https://www.infomusic.ro/

Unii au citit și asta: