Casa Corpului Didactic din Călărași, în parteneriat cu CCD Ialomița și CCD Giurgiu, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Digitalizare în învățământul preuniversitar”, în valoare de 13.911.240 de lei.
Casa Corpului Didactic din Călărași este lider de proiect și este prima Casă a Corpului Didactic din țară care obține o astfel de finanțare.
Finanțarea este posibilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Pe o durată de 10 luni, 3.500 de cadre didactice din învățământul preuniversitar de stat din cele trei județe vor fi formate în domeniul pedagogiei digitale.
Vor fi, de asemenea, elaborate, de către cadrele didactice formate, 3500 de materiale educaționale deschise (RED), dintre care se vor selecta 1750 materiale educaționale deschise pentru a fi publicate pe o platformă a Ministerului Educației, care va cuprinde o colecție de lecții multimedia care să servească drept modele de bune practici pentru fiecare arie curriculară/disciplină de studiu, pentru diferite niveluri de educație produse de cadre didactice din învățământul preuniversitar de stat care au participat la formare în cadrul proiectului.
”CCD Călărași a fost întotdeauna deschisă provocărilor în ceea ce privește dezvoltarea resursei umane din învățământul călărășean. În acest sens, suntem bucuroși că putem oferi cadrelor didactice oportunitatea dezvoltării competențelor digitale și posibilitatea elaborării unor materiale educaționale ce pot deveni resurse și pentru alți profesori, dar și pentru ceilalți parteneri educaționali, părinți și elevi.” – Camelia Croitoru, director CCD Călărași.