Pentru un pahar de vin: Directorul CAS Călăraşi a rămas şi fără permis şi fără funcţie (VIDEO)

Pentru Victor Grosu, directorul interimar al Casei de Asigurări de Sănătate Călăraşi, ziua de joi, 25 octombrie, a fost una cu ghinion. Ziua a început bine, a participat la festivitatea de inaugurare a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi (Policlinica nr.1) şi apoi a zis că poate să se bucure alături de constructori şi beneficiari la un pahar de vin. Maxim trei, spune el.

Plecând de la restaurant, în jurul orei 17:30, un echipaj al Poliţiei Rutiere Călăraşi l-a oprit în trafic, în timp ce conducea maşina de serviciu pe b-dul Cuza Vodă din municipiul Călăraşi.

În urma testării cu aparatul etilotest, a reieşit că Victor Grosu ar fi condus maşina având o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool în aerul pur expirat, conform declaraţiei purtătorului de cuvânt al IPJ Călăraşi, Mihaela Stan.

Victor Grosu a rămas fără permis pentru o perioadă de 90 de zile dar acesta nu este tot răul. A doua zi, Victor Grosu a aflat că a fost dat afară şi din funcţia de director al CAS, în locul său fiind numită, tot interimar, Gabriana Guţu – până acum director adjunct al Casei de Sănătate.

Gabriana Guţu a fost numită în locul lui Grosu

Povestea directorului CAS Călăraşi, prins băut la volan, a făcut înconjurul României. Urmăriţi ştirea difuzată de România TV:

Unii au citit și asta: