În dimineața zilei de marți, 26 septembrie 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au pus în executare 14 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Ilfov și Prahova, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic și fals în declarații.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2021, administratorii în fapt ai unei societăți comerciale cu sediul în municipiul București ar fi facilitat înregistrarea a 11 contracte de muncă fictive, iar, ulterior, în baza acestora, s-a solicitat acordarea indemnizației pentru creștere copil.
Sunt puse în aplicare 14 mandate de aducere.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 1.400.000 de lei.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, precum și de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale a Poliției municipiului București și ai inspectoratelor de poliție județene Argeș, Călărași, Constanța și Dâmbovița.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.