Percheziții în Călărași și Ialomița

La data de 27 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, , cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au efectuat 7 percheziţii domiciliare, în judeţele Ialomița și Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de furturi din societăți comerciale.

Din cercetări a rezultat că, în perioada martie – iunie a.c., cei în cauză ar fi sustras diverse bunuri, pe care ulterior, le-ar fi comercializat către alte persoane.

Prejudiciul creat a fost estimat la 34.000 de lei.

6 persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, 2 persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 38 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, în cursul zilei de astăzi, 28 iunie 2018, cu propunere de arestare preventivă.

La acţiune au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene din Ialomița și Buzău.

Unii au citit și asta: