Persoane rănite de petarde, în Călărași

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a desfășurat, în perioada 18 noiembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, acțiunea națională ,,Foc de Artificii”, pentru verificarea legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice și juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Polițiștii au derulat 47 de activități de prevenire în școli, au controlat 13 persoane fizice şi juridice autorizate și au efectuat 72 de acţiuni și controale în complexe, pieţe şi alte obiective.

Astfel, au fost depistate 28 de persoane fizice şi juridice neautorizate, fiind constatate 25 de infracţiuni și aplicate 7 sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste 49.000 de lei.

De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 144,5 kg de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1.

Din cauza nerespectării legislației privind articolele pirotehnice, 2 persoane au suferit vătămări (rănite de petarde).

În cadrul acțiunii, polițiștii au cooperat nemijlocit cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale – inspectoratele teritoriale de muncă și Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Comercializarea către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege a articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

În contextul apariției pe piața românească a articolelor pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1, este de menționat faptul că acestea nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea lor fiind permisă în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive sau sălbatice, de către fermieri sau alte categorii profesionale care utilizează aceste articole pirotehnice în scop tehnic.

În fapt, aceste articole pirotehnice anterior erau încadrate în categoriile de risc F2 și F3, fiind destinate uzului profesional datorită periculozității deosebite, iar ulterior au fost certificate pentru introducere pe piață pe baza scopului declarat (combaterea atacului animalelor sălbatice).

Unii au citit și asta: