in

Peste 1 000 de persoane din Călărași, verificate de polițiști

Joi, 21 ianuarie 2021, la nivelul județului Călărași, au avut loc acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări cu noul coronavirus. Acestea s-au desfășurat în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase.

La activități au participat polițiști, jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Echipele mixte au efectuat controale la 135 de societăți comerciale.

Au fost aplicate 114 de sancțiuni contravenționale la legea 55/2020, în valoare de 9.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au verificat în vederea respectării măsurii de siguranță 490 de mijloace de transport, 169 fiind mijloace de transport în comun și 1.165 persoane, dintre care 177 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 988 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.