Peste 100 de șoferi, sancționați de polițiștii călărășeni

Peste 100 de conducători auto care nu au respectat legislația rutieră sancționați, 7 permise de conducere reținute și 9 certificate de înmatriculare retrase.

În ziua de 15 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Călărași au acționat pe DN4 (Frumușani, Șoldanu, Curcani, Mitreni) ȘI DJ 301 (Budești, Vasilați, Gălbinași, Cucuieți, Plătărești, Fundeni) pentru prevenirea evenimentelor rutiere, depistarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, precum și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunității.

Acțiunea polițiștilor a avut ca scop combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, conducerea cu viteză excesivă și depășirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 104 sancțiuni contravenționale, în valoare peste 33.000 de lei.

Totodată, ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 7 permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare.

Unii au citit și asta:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*