Fapt divers

Peste 150 de mii de manuale școlare în plus, pentru elevi

Începând cu 1 ianuarie 2016, TVA-ul la cărți, manuale, ziare, reviste și pentru accesul la muzee, monumente, alte evenimente culturale, cinematografice sau sportive a fost redus la 5% printr-un amendament depus și susținut, în Comisia de Buget, Finanțe și Bănci, de către deputatul PNL de Țara Oașului, Andreea Paul, cu ocazia modificării Codului Fiscal în anul 2015. “Toți copiii, elevii și cititorii beneficiază de această măsură de relaxare fiscală la care am ținut mult să fie adoptată în acest mandat parlamentar, pentru stimularea lecturii. Diferența de 4 puncte procentuale rezultată din scăderea TVA-ului la manuale echivalează cu peste 150 de mii manuale noi de care se vor bucura elevii în anul școlar 2016-2017”, a declarat deputatul sătmărean Andreea Paul.

Pentru acest an școlar, Ministerul Educației a alocat fonduri de 10,8 milioane lei pentru achiziționarea manualelor școlare retipărite destinate învățământului obligatoriu. Costul mediul al unui manual pentru clasele I-X plătit de minister este de 2,7 lei, potrivit unei scrisori deschise a Uniunii Editorilor din România, a Companiei Naţionale Imprimeriile Coresi şi a Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România. Ministerul a repartizat fondurile pentru retipărire fiecărui inspectorat școlar. Municipiului București i-a fost alocată cea mai mare sumă de peste 800 de mii de lei, aproape dublu față de următoarele 2 județe clasate, Iași și Suceava, care au primit fiecare peste 400 de mii de lei. Cele mai mici sume alocate au fost pentru județele Tulcea, Covasna și Sălaj (Vezi Tabel nr. 1).
„Acest rezultat, al TVA-ului de 5% la cărți, manuale și evenimente culturale, reprezintă cel mai scurt drum de la idee la faptă” a mai adăugat doamna deputat.

La începutul anului 2015 a apărut volumul colectiv “România Noului Val”, unde Andreea Paul a lansat propunerea diminuării TVA la 5% la cărți în capitolul „Industriile creative, resursă pentru politicile publice”, însoțită de o analiză comparativă cu alte state europene. După jumătate de an, amendamentul pe care deputatul de Țara Oașului l-a depus la Comisia de buget a primit votul Parlamentului.

„În prezent, 5 state din Uniunea Europeană au o cotă a TVA-ului la cărți mai mică decât cea aplicată în România, pentru că au intrat în Uniunea Europeană cu cote mai reduse de TVA la cărți. Irlanda și Marea Britanie percep 0% TVA la cărți, Luxemburg aplică o cotă TVA de 3%, iar Italia și Spania percep pentru anumite categorii de cărți TVA de 4%. Alte 5 state aplică tot o cotă de TVA de 5% pentru cărți, așa cum se aplică azi în România. E vorba de: Croația, Cipru, Ungaria, Malta și Polonia. Directivele actuale și Tratatul UE nu ne permite diminuarea TVA sub nivelul de 5%, după aderarea la blocul comunitar. Așa se justifică reducerea la 5% și nu mai jos pentru cărți și manuale în România, într-o țară cu cele mai ridicate niveluri ale analfabetismului și ale abandonului școlar din Europa” susține deputatul liberal Andreea Paul.

Acesta nu este singurul amendament depus și susținut la modificarea Codul Fiscal, în anul 2015, de către deputata Andreea Paul. O altă modificare majoră la Codul Fiscal, propusă de deputatul de Țara Oașului, prevede scăderea cotei standard de TVA la 19%, care va intra în vigoare în curând, începând cu 1 ianuarie 2017, fiind o măsură de relaxare fiscală deja introdusă în legea fiscală.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 13 =

To Top