Peste 200 de evenimente pentru polițiștii călărășeni, în ultima săptămână

În cadrul acțiunilor pentru siguranța comunității din ultima săptămână, polițiștii au intervenit la peste 230 de sesizări ale cetățenilor, majoritatea primite prin serviciul 112. De asemenea, polițiștii au reținut permisele de conducere în cazul a 58 de șoferi care au pus în pericol siguranța traficului rutier.

În săptămâna 18 – 23 iunie a.c., peste 400 de polițiști au acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 11 acțiuni și s-a intervenit la 234 de evenimente, dintre care 223 au fost sesizate prin 112.

Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 57 de infracțiuni, 8 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 4 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 591 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 530.000 de lei și au confiscat bunuri în valoare de peste 1.600 de lei.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 11 infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 58 de permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.

Unii au citit și asta: