Din dispoziţia şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, la data de 28 octombrie 2015, în intervalul orar 09,00 – 15,00, poliţişti din cadrul tuturor formaţiunilor rutiere din judeţ, au participat la o acţiune, pe raza municipiului Călăraşi, pentru creşterea siguranţei rutiere.
Activităţile desfăşurate au fost de fluidizare a traficului, de prevenire a principalelor cauze de producere a accidentelor, de identificare şi sancţionare a celor care încalcă prevederile legislaţiei rutiere, acţiuni pentru salvarea de vieţi omeneşti şi consolidarea climatului de ordine publică.
Prezenţa efectivă „în stradă” a poliţiştilor a fost de natură să contribuie la reducerea riscului rutier, astfel încât ieri, pe raza municipiului Călăraşi, nu s-a produs niciun eveniment rutier.
Oamenii legii au constatat două infracţiuni şi au aplicat 230 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe abateri constând în neutilizarea centurii de siguranţă (103), neacordare de prioritate pietonilor (9), defecţiuni tehnice (7), abateri pietoni (8), opriri/staţionări neregulamentare (5).
Au fost reţinute 9 permise de conducere, toate pentru neacordare de prioritate pietonilor, şi au fost retrase 9 certificate de înmatriculare pentru lipsa ITP, lipsă asigurare sau defecţiuni tehnice.