Peste 700 de mijloace de transport, verificate de polițiștii călărășeni

În această săptămână, polițiști, jandarmi și pompieri, împreună cu polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

Autoritățile au verificat 194 de societăți comerciale, 24 operatori economici, 2 operatori de transport persoane și 91 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri.

Totodată, au fost aplicate 289 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020, în valoare de aproximativ 34.720 de lei.

În vederea respectării măsurii de siguranță, polițiștii au verificat și 775 mijloace de transport, 245 fiind mijloace de transport în comun și 936 persoane, dintre care 326 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 610 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.

Cetățenilor le este reamintit să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Unii au citit și asta: