Fapt divers

Peștii dorm? Află vineri, 11 noiembrie, la Centrul de Teatru Eduațional Replika

Vineri, 11 noiembrie, ora 19.00, Centrul de Teatru Eduațional Replika din București invită iubitorii de teatru la premiera spectacolului PEȘTII DORM? de Jens Raschke.

Spectacolul este prezentat în premieră, în România, cu sprijinul Ambasadei Germaniei la București.

Piesa este o monodramă care prezintă încercările unei fetițe de zece ani de a înțelege și de a accepta moartea fratelui ei mai mic. Cu inocența specifică vârstei, ea se confruntă cu această amintire reușind să lanseze întrebări pentru care nici adulții nu au un răspuns. Tema textului este moartea privită prin ochii unui copil iar povestea este adresată atât copiilor cu vârsta peste zece ani cât și părinților lor.

Dramaturgul Jens Raschke primește premiul pentru teatru pentru copii Mülheimer Kindertheaterpreis în anul 2012 pentru piesa ”Peștii dorm?”. Juriul își motivează alegerea: „Pe de-o parte mari întrebări, caractere puternice, conflicte existențiale – pe de altă parte ironie neagră și umor clovneresc.

Valuri de momente de tensiune și de momente de profunzime predomină ca structură în ”Peștii dorm?”. Autorul reușește să redea o poveste care tulbură, fără să stoarcă forțat lacrimi, și care totuși emoționează până la lacrimi, care lasă printre rânduri loc de respiro și chiar de momente de râs puternic. Multilateralitatea operei autorului face ca piesele sale, mereu comisionate pentru o anumită categorie de vârstă, să atingă în montare o paletă mult mai largă de spectatori și să se adreseze tuturor categoriilor de vârstă. Acest lucru se întâmplă și în cazul piesei ”Peștii dorm?”.

Textul a fost tradus din limba germană de Ciprian Marinescu, cu sprijinul Goethe Institut, și a fost prezentat ca spectacol lectură în premieră, la Centrul de Teatru Educațional Replika, în mai 2016 în cadrul proiectului Goethe Guerrilla.

Sânziana Stoican este regizoare de teatru, a montat spectacole la Unteatru, Teatrul Maria Filotti, Brăila, Teatrul Sică Alexandrescu, Brașov, Teatrul Toma Caragiu, Ploiești și se află la prima colaborare cu Centrul de Teatru Educațional Replika. Spectacolul ”Trădare” de Harold Pinter, regia Sânziana Stoican, producție Unteatru, a fost desemnat cel mai bun spectacol în cadrul FNTi 2014.
Florentina Năstase, absolventă a Facutății de Teatru, Universitatea Babes Bolyai, a fost nominalizată la categoria ”Cea mai bună actriță în rol secundar”, în cadrul Galei Premiilor UNITER 2016, pentru rolul Laura din ”Menajeria de sticlă” de Tennesse Williams, regia Sânziana Stoican, producție a Teatrului Toma Caragiu, Ploiești.

Această premieră încheie programul Toamna la Replika, un proiect cultural finanțat de către ARCUB prin programul ”București. Oraș in-vizibil”.

INTRAREA LIBERĂ numai pe bază de rezervare.

CONTACT: 0732101860 / 0787714551 / centrulreplika@gmail.com

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 + nine =

To Top