“Poetic şi Murdar”, noua piesă semnată Carla’s Dreams

Carla’s Dreams ne arată că poate aborda lejer şi genul trip-hop pe noua piesă “Poetic şi Murdar”. Melodia primeşte un videoclip întunecat filmat în spatele blocurilor, în toalete slab iluminate şi în latura ascunsă a lumii.

Pe un negativ cu influenţe populare la intro Carla’s Dreams recită versuri cu încărcătura socială. “Poetic şi Murdar” se află la graniţa dintre hip-hop şi trip-hop, fiind dedicat celor murdăriţi de viaţă, năpăstuiţi şi pierduţi. Videoclipul este regizat de Roman Burlaca, cel care a definit stilul vizual al celor de la Carla’s. Cum este Anton Corbijn pentru Depeche Mode aşa este Burlaca pentru Carla’s. Vizionarul regizor a descris de altfel procesul său de realizare a unui clip în cadrul evenmentului “Mastering the Music Business 2018”.

Protagonistul clipului stă în faţa unui ecran TV cu purici, apoi blocat într-o baie murdară. Carla’s Dreams cântă versuri pesimiste precum “Te naşti singur, mori singur, da, da” privind direct spre cameră din spatele măştii sale. Carla’s a descris aceasta creaţie cu versificaţie bogată astfel:

A​ceastă piesă este dedicată celor care au avut norocul sau nefericirea de a fi “murdăriți” de viață, de lume, cu noroi, cu har.

Poeți, invizibili adesea, care se nasc, trăiesc, mor printre și alături de noi. Acei “poeți” care simt viața, acei rebeli care văd altfel, acei “vecini” care nasc fraze zburătoare.​​ ​A​cei oameni care fac mereu pasul riscant dar adevărat pentru ei.

Citește mai mult: https://www.infomusic.ro/

Unii au citit și asta: