in

Poliţiştii au vorbit în engleză la Grădiniţa Helikon

În ziua de 13.04.2011, la Grădiniţa „Helikon” din Călăraşi, poliţiştii de prevenire a criminalităţii au desfăşurat o activitate în cadrul Programului de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Au fost abordate aspecte privind siguranţa copiilor pe internet, dar şi prevenirea dispariţiilor de minori, anunţă Biroul de Presă al IPJ Călăraşi.

Un element de noutate al acestei acţiuni a constat în faptul că acţiunea s-a desfăşurat în limba engleză, copiii având ocazia de a îşi pune în valoare cunoştinţele însuşite şi de a formula o idee preventivă în limba engleză.

Acest lucru a fost un motiv în plus pentru copii de a asculta recomandările poliţiştilor, pentru ca mai târziu să adreseze ei întrebări legate de temă sau să ceară lămuriri, acolo unde nu au înţeles câte un cuvânt.

Pe parcursul întâlnirii au fost vizionate câteva filmuleţe cu caracter preventiv, prezentând modalităţi prin care persoane străine îi abordează pe copii şi le câştigă încrederea. De multe ori, aceste persoane au o înfăţişare care nu le trădează intenţiile, pot părea bine intenţionate şi sunt amabile şi mai mult, „cumpără” încrederea copiilor prin mici atenţii.

Activitatea s-a încheiat printr-un joc de imaginaţie, care a avut scopul de a îi face pe copii conştienţi că persoanele pe care ei le percep într-un fel pe internet, conturate prin câteva detalii, în realitate pot fi mult diferite.