În ziua de 05 noiembrie a.c., începând cu ora 19.00, poliţiştii de investigaţii criminale au reţinut suspecţii privind tâlhăria comisă in data de 29 octombrie a.c., asupra gestionarei de la un bar din Municipiul Călăraşi, în persoana numiţilor V.N. de 17 ani, din Municipiul Călăraşi, arestat în altă cauză de Judecătoria Sector 5 Bucureşti, C.CONSTANTIN, de 20 ani, din Comuna Modelu, Judeţul Călăraşi, D.COSTIN, de 18 ani, din Comuna Roseţi Judeţul Călăraşi, T.ROBERT, de 20 ani, din Municipiul Călăraşi, Judeţul Călăraşi, R.CONSTANTIN, de 21 ani, din Comuna Roseţi, Judeţul Călăraşi.
Au fost identificaţi şi prinşi suspecţii furtului comis în data de 01 octombrie a.c., a sertarului casei de marcat şi a sumei de 300 lei, din incinta magazinului central din Comuna Roseţi, Judeţul Călăraşi, în persoana lui D.COSTIN, de 18 ani, din Comuna Roseţi, C.CONSTANTIN – 20 ani, din Comuna Modelu,, C.ŞTEFAN, de 20 ani, din Comuna Roseţi, şi o altă persoană a cărui identitate, din raţiuni judiciare nu poate fi dată publicităţii.
Din cercetările efectuate s-a mai stabilit că T.ROBERT, de 20 ani, din Municipiul Călăraşi, P.A., de 17 ani, din Municipiul Călăraşi, şi o altă persoană a cărui identitate nu poate fi dată publicităţii, sunt suspecţii următoarelor furturi: furt motoscuter din municipiul Călăraşi, din data de 22 februarie 2009, furt motoscuter din municipiul Călăraşi, din data de 07 mai 2009, spargere autoutilitară, de unde au sustras mai multe bunuri, din data de 08 mai 2009.