Pompierii de la S.V.S.U. Lehliu Gară au obținut locul IV la faza naţională a concursurilor profesionale

lot SVSU Lehliu GaraInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita a organizat în perioada 12 – 14 august 2009 faza națională a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă şi ale Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă în municipiul Odorheiul Secuiesc.

La concursurile profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, au participat la faza națională 9 loturi sportive, anume, loturile reprezentative ale judeţelor: Mureș, Argeș, Bihor, Timiș, Galați, Harghita, Gorj, Suceava și Călărași. Judeţul nostru a fost reprezentat la această etapă națională de S.V.S.U. Lehliu Gară (câştigător al etapei interjudețene).Trebuie să menționăm că este pentru prima dată când o echipă călărășeană de pompieri voluntari reușește o astfel de performanță, să se califice la faza națională, acolo unde se întrec cei mai buni dintre cei buni, a precizat plt. Ovidiu Tătăranu de la Biroul de presă al ISU “Barbu Ştirbei” Calarasi.

Ne face plăcere să vă aducem la cunoștință că pompierii voluntari de la S.V.S.U. Lehliu Gară, colegii noștri de breazlă, luptători împotriva focului și îndeletniciți cu alte greutăți ale acestor locuri au obținut rezultate deosebite care ne onorează și care, de ce să nu o spunem, ne fac cinste, nouă pompierilor, cât și întregului județ.

Concursul a constat în trei probe: „Pista de îndemânare şi viteză”; „Dispozitivul de intervenţie la motopompă” şi „Ştafeta 4 x 100 metri”.

S.V.S.U. Lehliu Gară s-a clasat pe un onorant loc 4 (mențiune) în clasamentul general al fazei naționale, prin obţinerea locului IV la proba „Pista de îndemânare şi viteză” (cu timpul de 25,69 secunde) şi prin prestaţii foarte bune la celelalte două probe din competiţie, locul V la proba “Ștafeta 4 X 100 metri” (cu timpul de 01,10,88 minute) și locul VII la proba „Dispozitivul de intervenție la motopompă” (cu timpul de 41,14 secunde).

Clasamentul general al competiței a arătat astfel la finalul probelor: locul 1 – S.V.S.U. Giroc (Timiș); locul 2 – S.V.S.U. Popești (Bihor); locul 3 – S.V.S.U. Iernut (Mureș); locul 4 – S.V.S.U. Lehliu Gară (Călărași); locul 5 – S.V.S.U. Domnești (Argeș); locul 6 – S.V.S.U. Ghidigeni (Galați); locul 7 – S.V.S.U. Sânmartin (Harghita); locul 8 – S.V.S.U. Rovinari (Gorj); locul 9 – S.V.S.U. Brodina (Suceava).

Ar mai fi nevoie să spunem că lotul nostru a avut același punctaj cu cei care s-au clasat pe locul al treilea (fiecare cu câte 14 puncte), însă în defavoarea noastră, departajarea a făcut-o timpul înregistrat la ultima probă, o diferență de câteva secunde.

Astfel, Serviciul voluntar pentru situații de urgență – Lehliu Gară reuşeşte pentru prima oară să depăşească o ştachetă nedoborâtă de nici un S.V.S.U. călărăşean până la această dată, anume, calificarea pe un loc fruntaș la faza naţională a concursurilor profesionale, competiţia în care se întrec cei mai iscusiţi pompieri voluntari cu scopul declarat de a-şi demonstra abilitățile, calităţile şi performanţele profesionale.

Componenţii lotului S.V.S.U. Lehliu Gară, conduşi de Gheorghe Palamaru, care au reprezentat cu cinste orașul Lehliu Gară, și implicit județul nostru, prin prestațiile lor deosebite, sunt: Aurică Stan, Aurel Dobre, Constantin Dobre, Emilian Stoica, Gabriel Pantelimon, Cătălin Stancu, Alin Ioniţă, Zamfir Constantin şi Codruţ Vasilică.

Pompierii voluntari au obținut această performanţă deosebită pentru că s-au bucurat de întreg sprijinul şi înţelegerea primarului Iulian Iacomi, dar şi ale inspectorului şef al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi – colonel Daniel Gheorghe Popa, cel care a dat posibilitatea pompierilor voluntari să se antreneze în condiţii optime în incinta Secţiei de pompieri militari Lehliu Gară, punând la dispoziţia sportivilor materialele corespunzătoare antrenamentelor specifice.

Primarul orașului Lehliu Gară, Iulian Iacomi, ne spunea recent că este foarte încântat de performanțele băieților săi de la SVSU și că are totodată încredere că anul ce vine se pot clasa pe un loc mai bun dacă vor lupta cu aceiași ambiție și se vor pregăti în mod profesionist.

Unii au citit și asta:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*