Premierul Boc s-a întâlnit cu directorii şi primarii din judeţul Călăraşi

premierul Emil Boc la CalarasiPrimul-ministru a ajuns la Călăraşi în jurul orei 10,30. Aici a avut o întâlnire de aproximativ o oră cu primarii PDL din judeţul Călăraşi, la sediul partidului. Întâlnirea a fost privată, accesul presei nefiind permis la această întâlnire.

Emil Boc a fost primit şi de primarul liberal Nicolae Dragu, cel care a promis că-l va sprijini în campania electorală pentru preşedinţie pe Traian Băsescu.

La Consiliul judeţean Călăraşi, Boc a fost întâmpinat de preşedintele instituţiei, PNL-istul Răducu Filipescu care i-a spus premierului: „Sper ca prima dumneavoastră vizită la Călăraşi să nu fie şi ultima”.

La întâlnirea cu directorii de instituţii din judeţul Călăraşi, primul-ministru Emil Boc s-a arătat interesat de absorţia fondurilor europene, agricultură şi investiţii. „Suntem aici ca să rezolvăm probleme.”- a declarat premierul.

Premierul şi-a încheiat programul din judeţul Călăraşi cu o vizită la fabrica de mezeluri „Aldis”- cel de al doilea producător naţional de mezeluri din România, cu o cifră de afaceri în 2008 de 103 milioane de euro.

Declaraţii Emil Boc la Calarasi

Am cerut Ministerului Agriculturii ca, în termen de 7 zile, să fie licenţiate toate cererile de siloz, de depozit, care au fost făcute, astfel încât producătorii de cereale să aibă un loc unde să-şi depună cerealele, pentru a putea primi preţul corect pe ele şi, în acelaşi timp, pe baza certificatului de depozit, să primească sumele de bani necesare pentru plata datoriilor şi continuarea lucrărilor în agricultură.

Am avut şi aici o discuţie cu reprezentanţii Direcţiei agricole şi m-a bucurat să văd că sunt în cunoştinţă de cauză şi ştiu ce au de făcut pe acestă temă, încât am încredere că aici nu vor fi probleme cu aplicarea acestui program, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a normelor metodologice cu privire la programul „Primul siloz”.
În al doilea rând, am discutat despre faptul că agricultura mai are nevoie şi de altă susţinere. Am discutat despre faptul că, din nefericire, subvenţiile pe care agricultorii români le primesc în raport cu subvenţiile pe care le primesc fermierii din alte ţări ale Uniunii Europene sunt mult mai mici.

Guvernul va continua să găsească forme de a sprijini fermierii români, pentru a putea compensa diferenţa de subvenţie în raport cu cele ale fermierilor europeni. Unul dintre programele la care ne-am gândit este cel legat de motorina pentru agricultură, astfel încât să nu încălcăm nici normele europene, dar, în acelaşi timp, să putem sprijini agricultorii români.
Tot în acest cadru, am discutat despre programul european pe agricultură, mă refer la măsura foarte cunoscută 322, care vizează modernizarea satelor şi comunelor din România.

Am decis totodată ca, pe de o parte, să existe, în perioada următoare, o întâlnire a reprezentanţilor Prefecturii cu cei ai serviciilor deconcentrate şi cei ai Consiliului Judeţean, cu toţi primarii din judeţ, în maxim o săptămână, pentru a vedea depunerile de cereri, avize, pentru ca, până pe 31 iulie, să fie depuse toate proiectele care sunt dorite aici în Călăraşi. De altfel, în întreaga ţară acest lucru va fi generalizat. Dorim astfel să fim siguri că nu există întârzieri în eliberarea avizelor. Totodată, atrag atenţia structurilor tuturor deconcentratelor din ţară să elibereze în termen aceste avize, pentru ca termenul de 31 iulie să nu fie ratat. Sfatul meu este foarte important.

Am adus toţii bani, 700 de milioane de euro pentru această măsură şi dorim ca pe de o parte ca proiectele să fie depuse, comunităţile locale să beneficieze de acest sprijin. Pe de altă parte, vreau să vă informez că ieri am luat o decizie foarte importantă în Guvern, cu privire la acest program de modernizare a satelor şi comunelor din România, a infrastructurii aferente mediului rural.

Toate proiectele care nu vor primi finanţare, acest program intitulat 322, care vor fi peste 700 de milioane de euro care o avem la dispoziţie pentru alocare, toate proiectele eligibile, peste un anumit număr de punctaj dar care primesc finanţare prin fonduri europene, un program naţional de modernizare a satelor şi comunelor din România şi vor primi finanţare naţională începând cu anul 2010, continuând în 2011 şi în 2012. Spun acest lucru pentru a le mai transminte încă odată un mesaj tuturor acelora care depun proiecte pe fonduri europene. Munca lor nu e în zadar. Ştiu că se cheltuiesc banii cu studii de fezabilitate, cu pregătirea documentaţiei, cu avizarea. Mulţi îşi spun dacă nu sunt declarat eligibil ce mă fac. Vine Curtea de Conturi şi mă întreabă de ce am cheltuit banii pe studii de fezabilitate şi nu am primit aprobarea.

Vreau să le spun că, fiind un program extrem de important pentru tot ce înseamnă mediul rural românesc, modernizarea satelor, a comunelor, modernizarea infrastructurii, vom prelua proiectele care nu vor fi acceptate pe fonduri europene, dar vor avea un minim de punctaj astfel încât să fie considerate viabile, într-un Program naţional de susţinere a satului românesc. Această propunere s-a decantat ieri în urma discuţiei cu judeţele Suceava şi Argeş şi, pe baza propunerii formulate de domnul Flutur, Guvernul a plecat cu această propunere şi va constitui un asemenea Program pentru modernizarea satului românesc pentru toţi cei care nu vor avea proiecte eligibile pe Măsura 322. Evident, sunt totuşi 700 de milioane de euro care vin în completarea altor 800 de milioane de euro, care deja au fost alocaţi pe această Măsură, care are un total de 1,5 miliarde de euro şi care, repet, constituie prima fază importantă a modernizării satului românesc. De asemenea, ieri am adoptat două memorandumuri pentru contractarea de împrumuturi de la bănci europene pentru continuarea programelor de alimentare cu apă şi canalizare a mediului rural.

www.infomuntenia.ro

Unii au citit și asta: