in

Preotul din Călăraşi care a călcat o femeie pe trecerea de pietoni va fi cercetat pentru omor din culpă

Vă reamintim că în seara zilei de 7 martie, în jurul orei 19,30 conducătorul auto al unui autoturism Skoda Octavia a lovit o femeie în vârstă de 42 de ani pe trecerea de pietoni de pe strada Prel. Bucureşti, în zona Liceului Agricol, pe sensul de mers Orizont – 5 Călăraşi.

Conform datelor furnizate de IPJ Călăraşi, şoferul, Dumitru Nicolae Bogdan, preot în Parohia Sf.Dasie (str. Cireşilor, în spatele Agneza) a părăsit locul accidentului, şi după ce a fost identificat de poliţişti a refuzat să sufle în aparatul etilotest, acceptând însă să i se recolteze analize de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Femeia a fost transportată în stare gravă la un spital din Bucureşti, unde, după o săptămână de luptă pentru viaţă, conectată la aparate pentru susţinerea funcţiilor vitale, a decedat.

Acum şi încadrarea din dosarul penal de cercetare a preotului va fi schimbată, din vătămare corporală din culpă în omor din culpă.

Asupra nefericitului accident planează mai multe suspiciuni generate de refuzul preotului de a se supune testării cu aparatul etilotest şi de faptul că nici după o săptămână de la prelevarea analizelor de sânge nu se cunoaşte rezultatul acestora, existând unele temeri că se încearcă muşamalizarea cazului.

Şi atitudinea preotului este dubioasă acesta declarându-ne iniţial ca nu se pune problema să fie cercetat pentru părăsirea locului accidentului pentru că el a plecat după Salvare, la spital. A două zi, preotul ne-a contactat telefonic reproşându-ne că n-am înţeles noi ce a spus şi anume că el a plecat “după Salvare” în sensul “în urma Salavării” după ce femeia a fost urcată în ambulanţă. Aceasta chiar dacă Poliţia a comunicat că “în urma deplasării la faţa locului, s-a constat că şoferul autoturismului părăsise locul accidentului”.

Preotul a uitat, probabil, ce ne-a spus când l-am întrebat de ce a plecat după Salvare când putea să sune de pe telefon pentru Ambulanţă. Şoferul a motivat că a ales să se ducă după Salvare, la Spital, pentru că nu avea telefonul la el.

De la cititori: “Vorbe înţelepte”

Poliţia Călăraşi a prins o reţea de falsificatori de bani (video)