Primăria Călărași: Contract de finanțare, pentru un proiect de aproape 1 milion de euro

Vineri, 14 septembrie 2018, Primăria Municipiului Călărași, prin administratorul public Valentin Deculescu, a semnat, la sediul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră, contractul de finanțare pentru proiectul cu titlul ”Managementul comun al riscului pentru reacții eficiente ale autorităților în situații de urgență”.

Liderul proiectului este Primăria Belene din Bulgaria, Primăria Călărași fiind partenerul acestui proiect finanțat prin Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria INTERREG V-A.

Bugetul total al proiectului este de 987 468.06 Euro, iar bugetul alocat municipalității călărășene este de 487 915.19 Euro.

Cu acești bani, vor fi achiziționate următoarele echipamente: 3 Bobcat-uri, un încărcător frontal, două vehicule deszăpezire, o vidanjă și o nacelă.

Durata de implementare este de 24 de luni.

Unii au citit și asta: