Primăria Călărași începe curățenia de primăvară pe 15 februarie

Datorită prognozei meteo favorabile, Primăria Municipiului Călărași și-a propus să înceapă campania de curățenie de primăvară mai devreme.

15 februarie este data de începere a campaniei, cu finalizarea curățeniei generale în tot orașul pe 15 aprilie.

Primăria invită persoanele fizice, persoanele juridice, instituțiile publice și ONG-urile din municipiul Călărași să le devină parteneri în această campanie. Vor fi igienizate spațiile verzi, trotuarele, locurile de joacă și parcurile, aleile de acces, parcările, urmând ca echipele formate să acționeze pe zone, în tot orașul, după un program prestabilit.

Detalii cu privire la desfășurarea campaniei se găsesc la numărul de telefon 0242/311005-interior 107 sau pe pagina de Facebook a Primăriei www.facebook.com/primariacl, prin mesaj.

Unii au citit și asta: