Primăria Călărași, premiată la Competiția celor mai bune practici din administrația publică

Primăria Municipiului Călărași a fost desemnată câștigătoare a Competiției celor mai bune practici din administrația publică organizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Proiectul instituției, “Integritate prin proceduri, instruire și prevenire-I.P.I.P”, finanțat cu fonduri europene, a fost declarat câștigător ca exemplu de bună practică în cadrului celei de-a XII-a ediții a conferinței internaționale “Inovație și calitate în sectorul public”. Au fost acordate 9 premii și 3 mențiuni.

Pilonul III al acestei competiții, dedicat Eticii, parte a culturii organizaționale, are următorii câștigători:
Premiul I: Primăria Municipiului Cluj
Premiul II: Primăria Municipiului Iași
Premiul III: Primăria Municipiului Călărași
Mențiune: Consiliul Județean Călărași

“Este un loc onorant pentru Municipiul Călărași și cetățenii săi. Este confirmată munca și seriozitatea din ultimii ani desfășurată la nivelul intern al Primăriei și al serviciilor publice locale în vederea realizării unei culturi organizaționale, bazată pe etică, integritate, profesionalism și transparență față de beneficiarii serviciilor publice locale. Mai este de lucru în acest sens, dar premiul vine să încurajeze eforturile desfășurate până în prezent. Respect și felicitări tuturor colegilor din cadrul Primăriei și serviciilor publice locale.”, a declarat Nelu Dobre, consilier de etică și responsabil implementare strategie pentru integritate în cadrul Primăriei Muncipiului Călărași.

Unii au citit și asta: