Primăria Călăraşi scoate la licitaţie spaţii pentru chioşcuri de ziare

Chioşc de ziare - model agreat de Primăria Călăraşi

Consiliul Local al municipiului Călăraşi a aprobat concesionarea a nouă spaţii pe domeniul public unde urmează să fie amplasate chioşcuri destinate, în principal, difuzării de presă şi carte.

Măsura vine după ce Primăria Călăraşi a demolat mai multe chioşcuri de ziare care ocupau ilegal domeniul public, difuzorii de presă desfăşurându-şi activitatea, în prezent, pe măsuţe, sub umbrele.

Viitoarele chioşcuri de ziare vor avea un aspect unitar, Primăria impunând un model constructiv, cu dimensiunea de 1,80 X 3,40 m X 2,40 m (IxLxh).

Preţul de pornire a licitaţiei pentru atribuirea spaţiilor de chioşcuri va fi de 5 euro/mp/lună pentru o perioadă de concesiune de cinci ani. Nerespectarea modelului de chioşc impus va atrage rezilierea de drept a contractului de concesiune.

Iată şi care sunt locurile unde vor fi amplasate noile chioşcuri de ziare din Călăraşi:
– str. Ştirbei Vodă intersecţie cu str. Dunărea
– str. Flacăra – str. Gh. Lazăr
– str. prel. Bucureşti – str. belşugului
– str. 1 Decembrie 1918 platformă betonată lic. Economic
– str. prel. Bucureşti lângă Altex
– str. zona Siderca – staţie autobuz
– str. Bucureşti – B-dul Cuza Vodă
– str. Policlinicii – str. Muşeţelului

Unii au citit și asta: