info

Primarul Călăraşiului beştelit din cauza Zilei Internaţionale a Romilor

Dragulin

Probabil că postul Paştelui a stricat socotelile Primăriei Călăraşi atunci când executivul a realizat că Ziua Internaţională a Romilor pică exact în miercurea de dinainte de Înviere. Iar dans, muzică şi grătare chiar în Săptămâna Mare pică mai greu decât stufatul de miel la sufletul majoritarilor ortodocşi. Aşa că, Primăria Călăraşi a hotărât ca Ziua Internaţională a Romilor (8 aprilie pe toată planeta) să fie sărbătorită la Călăraşi… pe 17 aprilie.

Supărare nu e…. să fie sărbătoare. Şi este. Primăria a trecut chiar în bugetul municipiului o sumă nici prea prea nici foarte foarte pentru sărbătoarea romilor: 100 de milioane lei vechi.
Suntem informaţi, într-un comunicat de presă, că programul special începe în sala de şedinţe a Primăriei, apoi, după o slujbă religioasă în Parcul Central, distracţia se mută în Parcul Dumbrava, unde va avea loc un spectacol artistic “din care nu vor lipsi cântecele şi dansurile tradiţionale.”

Numai că, iniţiativa Primăriei în materie de sărbătoare a romilor nu a reuşit să mulţumească pe toată lumea, nici măcar pe toţi romii.

Virginica Creţu, o reprezentantă, foarte cunoscută şi activă social, a comunităţii romilor din Călăraşi, a ironizat într-o poezie pamflet superficialitatea modului în care autorităţile abordează problema romilor, aceştia fiind băgaţi în seamă, mai cu seama în perioade de sărbători şi campanii electorale.

Pe reţeaua Facebook, Virginica Creţu îi dedică o poezie primarul Daniel Drăgulin. Aceasta ne-a declarat că are convingerea că primarul nu se va supăra, întrucât îl ştie iubitor de folclor multietnic şi creaţii literare.

domn primar esti barosan
dai lovele la tigani
sa serbeze zi misto
de trailes baftalo

facusi centru cultural
dai jangale la gratar
te-a dus la CNCD
ca esti un primar misto

sa-i duci la parlament
sa manglesca corect
puradei nu-s votanti
poa sa stea chiar nemancati

pe lideri sa-i umfli tare
cu manele si jangale
cand satui de petrecut
sa treaca la dezrobit

taie-le si niste miei
ca sunt romi de primarie
ii doare la palarie

domn primar io te-as vota
staroste peste tigani
ca o sa-i integrezi
cand vor umbla cai verzi

cu staboru sa stai bine
nu te face de rusine
da-le bani sa se serbeze
si sa se dezintegreze:))
ai de trailes baftalo
ca avem primar misto
e sukar nevoie mare
ne da lovele si jangale

aste versuri sunt pamflet
pentru al meu primar defect

cofetaria-calarasi-h
2 Comments

2 Comments

  1. georgiana

    18 aprilie 2015 at 15:33

    daca au ajuns sa fie inserate bazaconiile acestei “doamne” in stiri…. trist!

  2. Marius STROE

    18 aprilie 2015 at 22:25

    Trist. Plângeau şi caii de la dric… 🙁

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 1 =

To Top