Luni, 13 noiembrie 2023, s-a desfășurat Summitul Autorităților Publice Municipale din România, organizat de Asociația Municipiilor din România (AMR) și Institutul Național de Studii și Cercetări în Administrația Publică.
La venimentul care a avut loc în Capitlă, a fost prezent și primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, care a declarat: ”Am fost prezent la Summitul Autorităților Publice Municipale din România, având ca temă principală de dezbatere reorganziarea administrativ-teritorială. S-au punctat schimbările și prioritățile în administrația locală: fondurile europene, acțiune conjugată pentru maximizarea impactului, revitalizarea zonelor urbane și crearea de orașe durabile, transformarea digitală și reziliență instituțională, dar și integrarea obiectivelor de durabilitate a mediului în proiectele politicii de coeziune. Încă o dată, ma declar un om al parteneriatului cu comunitatea, pentru că dezolvtarea unui oraș e condusă de participarea activă a cetățenilor.”
Temele abordate au fost:
Prezentul și viitorul politicii de coeziune. Tranziție verde și digitală la nivelul APL
– Politica de coeziune post 2020. Schimbări și priorități.
– Fondurile europene, acțiune conjugată (complementaritate) pentru maximizarea impactului.
– Regenerare urbană, revitalizarea zonelor urbane și crearea de orașe durabile prin politica de coeziune.
– Transformare digitală și reziliență instituțională.
– Sustenabilitatea mediului, integrarea obiectivelor de durabilitate a mediului în proiectele politicii de coeziune.
– Dezvoltarea condusă de comunitate. Participarea activă a cetățenilor la modelarea și implementarea proiectelor din politica de coeziune.
(RE) Organizarea administrativ-teritorială. Reglementări în serviciile publice, reformă fiscală și oportunități de finanțare pentru APL.
– O nouă viziune a organizării administrativ teritoriale în România.
– Simplificarea procedurilor administrative, reducerea birocrației și îmbunătățirea accesului la finanțare pentru proiectele locale.
– Oportunități de finanțare pentru APL. Continuitate și predictibilitate în politica fiscală.
– Descentralizare în administrația publică, aducerea serviciilor publice mai aproape de cetățeni.
– Conectivitate și interoperabilitate în APL.
– Tehnologii pentru un viitor durabil și sisteme inteligente de valorificare energetică la nivelul APL.
– Economie circulară: reducerea deșeurilor, reciclarea și gestionarea durabilă a resurselor.
Printre participanții la summit, s-au numărat: președintele Senatului, Nicolae Ciucă, prim-ministrul, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, managerul de țară pentru România și Ungaria, Banca Mondială, Anna Akhalkatski, ministrul Finanțelor, Marcel Ioan Boloș, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, ministrul energiei, Sebastian Burduja, precum și președinții Asociației Orașelor din România și Asociației Comunelor din România, Adrian Teban, respectiv Emil Drăghici.