24h/24h

Prins la pescuit fără autorizaţie

maxresdefault

În perioada iulie – august 2015, poliţiştii Serviciului Transporturi Călăraşi, în colaborare cu poliţişti de ordine publică şi de investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi şi reprezentanţi ai altor instituţii cu responsabilităţi în domeniul piscicol şi al navigaţiei, desfăşoară o serie de acţiuni de verificare a respectării legislaţiei incidente.

Ca zonă de acţiune, acestea vizează fluviul Dunărea, braţul Borcea, canalul Bala, porturile fluviale, punctele de trecere cu bacul Călăraşi plajă, Chiciu, Modelu, Roseţi, Unirea şi lacurile navigabile interioare.

În timpul acţiunilor derulate în luna iulie au fost verificate 87 de nave, dintre care 66 de ambarcaţiuni de agrement, 3 schi-jet, 2 complexuri de dragaj şi 7 complexuri de extracţie balastieră, fiind constatate 3 infracţiuni şi au fost aplicate 2 sancţiuni potrivit HG 876/2007 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul transporturilor navale.

În ziua de 16 iulie 2015, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Oltenița au depistat pe M. Ion, de 45 ani, din comuna Căscioarele, judeţul Călăraşi, care pescuia în apa fluviului Dunărea cu plase şi cu o barcă din lemn, tip lotcă, la km 444, pe raza comunei Căscioarele, fără a deţine permis de pescuit industrial sau autorizaţie în acest sens.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul infracţiunii de pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four − four =

To Top