in

PRM atrage atenţia supra fraudării alegerilor prezidenţiale (comunicat de presă)

corneliu vadim tudor1) PRM şi, mai ales, preşedintele său, dr. Corneliu Vadim Tudor, au acuzat şi probat fraudarea alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale, desfăşurate în perioada 1992-2008. Începînd cu anul 2008 şi, îndeosebi, în anul 2009, toate partidele politice (cu excepţia PD-L), marile ONG-uri şi aproape toţi ziariştii, comentatorii şi analiştii politici susţin, cu probe incontestabile, că alegerile prezidenţiale din anul 2009 vor fi fraudate de către Traian Băsescu şi maşina de furat a PD-L.

2) După primul tur al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2004, Traian Băsescu a acuzat fraudarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Ba chiar a cerut arestarea unui director de la Statistică. După încheierea alegerilor, Băsescu a promis că va acţiona pentru aflarea adevărului şi sancţionarea celor vinovaţi. Ulterior, pentru că situaţia îi convenea, el a refuzat să se prezinte la Parchetul General şi i-a poruncit procurorului general, Ilie Botoş, destituirea procuroarei însărcinate cu ancheta, Viorica Stoica. Practic, în perioada 2004-2008, PD, PSD şi PNL nu au reuşit să înfiinţeze o comisie specială de anchetă a Parlamentului privind fraudarea alegerilor din anul 2004.

3) În perioada 2004-2009, Guvernele Tăriceanu şi Boc au refuzat să prezinte în Parlament un proiect de lege vizînd modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 privind alegerea preşedintelui României. Cu 2 luni înainte de alegeri, Guvernul Boc a modificat, prin OUG nr. 95/2009, prevederile din Legea nr. 370/2004, cu scopul de a fi fraudate alegerile prezidenţiale prin înfiinţarea unor secţii de votare speciale, unde să voteze cetăţenii cu domiciliul în alte localităţi, oameni care în ziua alegerilor vor fi transportaţi cu autocare, microbuze şi autoturisme, ca să voteze multiplu. Contrar prevederilor din OUG nr. 95/2009, care stabilesc că în toate oraşele, municipiile şi comunele se organizează secţii de votare speciale, Guvernul Boc, prin HG nr. 1051/2009, a organizat numai 3.360 de secţii de votare, în loc de cel puţin 10.000 de secţii. Cele 3.360 de secţii de votare au fost organizate numai acolo unde pot fi transportaţi turiştii electorali, respectiv în 2.200 de sate (numai din anumite judeţe) şi în aproape 500 de sedii de primării unde primarii sînt membri PD-L. Pentru aceste secţii speciale de furat la alegerile prezidenţiale au fost tipărite 1.181.272 buletine de vot. Guvernul Boc şi Traian Băsescu au încălcat Constituţia României şi nu asigură respectarea dreptului de a alege şi a dreptului de a fi ales.

4) Pentru a fi fraudate alegerile prezidenţiale în favoarea candidatului Traian Băsescu, Guvernul PD-L a decis să tipărească peste 22 milioane de buletine de vot, număr mai mare decît întreaga populaţie a României. Faţă de 17 milioane de cetăţeni cu drept de vot, Guvernul Boc susţine că sînt 18,3 milioane de alegători, cifră care nu corespunde realităţii. Din 21,5 milioane de cetăţeni ai României – 4,5 milioane sînt minori. Conform legii, se tipăreşte un plus de 10% din buletinele de vot. Deci, ar trebui să se tipărească, în total, 18,7 milioane de buletine de vot – nu peste 22 milioane.

Guvernul a decis să tipărească, ilegal, 3,3 milioane de buletine de vot în plus, care să fie folosite pentru fraudarea alegerilor.

5) Numeroase personalităţi politice, ONG-uri şi alte instituţii au denunţat tentativele de fraudare a alegerilor prezidenţiale. Astfel, Dan Nica, ministru de Interne în Guvernul PD-L-PSD, a vorbit despre “confiscarea” unui foarte mare număr de microbuze şi autocare, în toată ţara, care au fost închiriate, din timp, de către anumite firme, pentru blestematul turism electoral. În ziua de 7 octombrie a.c., preşedintele PRM, dl. Corneliu Vadim Tudor, a rostit un discurs în plenul Parlamentului European, trăgînd un semnal de alarmă cu privire la pregătirea unei uriaşe fraude electorale. Deşi nici dl. Dan Nica, nici dl. Corneliu Vadim Tudor nu au pronunţat numele vreunui partid – de fiecare dată au protestat doar reprezentanţii PD-L, pe care îi trăda subconştientul.

6) În România există o veritabilă Mafie a sondajelor de opinie, care manipulează şi intoxică populaţia, fără ruşine, contra unor imense sume de bani – prostituînd, pur şi simplu, nobila ştiinţă a sociologiei. Mecanismul cel mai simplu şi mai eficient de fraudare este acesta: anularea (prin dublă ştampilare) a buletinelor de vot ale candidatului sau partidului advers şi introducerea în urne a unor buletine ştampilate pe “cine trebuie”. De exemplu, la alegerile parlamentare din anul 2008 au fost anulate peste 600.000 de buletine; la o verificare elementară, s-a constatat că cele mai multe erau ale PRM. În momentul de faţă, Barometrele de Opinie efectuate, zilnic, la Palatul Cotroceni, arată că Vadim Tudor conduce detaşat, cu cca. 28%, iar Traian Băsescu se plasează pe locul 4, cu cca. 14%. Dar aceste sondaje sînt ascunse şi păzite cu străşnicie, de parcă ar fi vorba de secrete militare.

7) Pentru falsificarea rezultatelor votului, Traian Băsescu şi PD-L pun la bătaie sume de bani uriaşe (cca. 150.000.000 de euro), cu care vor fi corupţi şi mituiţi alegătorii, primarii, şefii secţiilor de votare etc. Pe criza asta, sumele de “bani negri” utilizate în scopul fraudării alegerilor sînt de o neruşinare scandaloasă. Niciodată, în Istoria modernă a României, n-a existat un asemenea mecanism al fraudei electorale.

Exemplele sînt cu mult mai numeroase şi demonstrează panica lui Traian Băsescu că va pierde alegerile. Din păcate, în România acestor ani – membră a Uniunii Europene – ceea ce s-a furat rămîne bun furat. Un caz elocvent este muşamalizarea celor peste 3.000 de Dosare Penale care au fost întocmite în iunie 2009 unor persoane care au votat de mai multe ori şi au comis şi alte ilegalităţi, la alegerile pentru Parlamentul European. Dacă şi de data aceasta străinătatea va închide ochii la fraudarea alegerilor din România, atunci democraţia din România va fi la pămînt, iar atmosfera va deveni de coşmar, asemănătoare cu cea din Uganda a lui Idi Amin.

Biroul de Presă al PRM