Consiliul Judeţean Călăraşi va organiza, în data de 17 decembrie 2009, conferinţa de lansare a proiectului “Modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean DJ 303, tronsonul Călăreţi – Valea Argovei, km 0+000 – 26+294”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 10.00, în sala de conferinţe a Consiliului Judeţean Călăraşi.
Proiectul, cu o valoare totală de 55.557.533,56 lei, este implementat cu sprijin financiar de la Uniunea Europeană, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 2, Domeniul major de intervenţie 2.1 „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane – inclusiv construcţia/ reabilitarea şoselelor de centură”.