Program – pilot, pentru încurajarea reciclării în rândul călărășenilor

Primăria Municipiului Călărași și operatorul de salubrizare REBU SA vor demara un nou program pilot, de încurajare a reciclării în rândul populației.

Programul pilot se adresează blocurilor B și C cuprinse între străzile Eroilor-Cornișei-N. Titulescu-Flacăra/București, locuitorii acestei zone urmând să primească lunar 4 saci galbeni pentru reciclat hârtie, carton, plastic și metal.

Sacii galbeni vor fi scoși în fiecare miercuri dimineață, la platforma arondată, de unde vor fi ridicați de operatorul de salubrizare.

Eforturile în vederea reducerii cantității de gunoi menajer, obligație asumată în fața Comisiei Europene, trebuie să fie comune: administrația publică locală-operator salubrizare-cetățean.

Locatarii din blocurile menționate sunt rugați, așadar, să răspundă apelurilor operatorului de salubrizare care în scurt timp îi va contacta, prin reprezentanți, pentru primirea primilor saci galbeni!

Unii au citit și asta: