Proiect: 1,1 milioane de euro pentru amenajarea lacului Jirlău

O firmă din Călăraşi promite că va investi 1, 1 milioane de euro în amenajarea lacului Jirlău din Călăraşi, dacă Primăria îi va concesiona suprafaţa pentru o perioadă de cel puţin 25 de ani.

„Solicităm această concesiune pentru a amenaja un loc de agrement care constă în plimbări cu ambarcaţiuni uşoare, bărcuţe şi hidrobiciclete. De asemenea, dorim şi amenajarea unei cofetării.

Prin amenajarea acestui loc de agrement vom face o investiţie de 1.100.000 de euro şi vom crea un număr de 25 de noi locuri de muncă. Menţionăm că în această perioadă vom asigura paza şi întreţinerea Parcului Jirlău pe cheltuiala societăţii”- se arată în cererea pe care Geambazu Hristache, administratorul SC Columna NG SA Călăraşi a făcut-o la Primăria Călăraşi.

Pentru că lacul Jirlău nu era prins în inventarul Primăriei, deocamdată, consilierii locali au aprobat doar ca acesta să fie trecut în domeniul public al municipiului Călăraşi.

Consilierii municipali au propus ca lacul să fie concesionat doar după organizarea unei licitaţii, astfel încât Primăria să câştige cât mai mult din eventuala concesionare a lacului Jirlău.

Consilierul municipal Răzvan Meseşeanu a mers chiar mai departe cu ideea şi a propus ca Primăria să organizeze un concurs de proiecte la nivel naţional, astfel încât firma care va veni cu cel mai bună variantă de amenajare dar care va investi şi cei mai mulţi bani să aibă câştig de cauză.

Concesionarea lacului Jirlău printr-o licitaţie publică va fi supusă votului consilierilor municipali într-o viitoare şedinţă de Consiliu local municipal Călăraşi.

Unii au citit și asta: