Proiecte finanţate pentru sănătatea copiilor

În cadrul Programului MOL pentru sănătatea copiilor, ediția a 9-a, cele 22 de organizații câștigătoare își vor derula proiectele în perioada decembrie 2017 – august 2018.

Cinci organizații vor derula activități pentru copii spitalizați.

Activitățile propuse de specialiștii de la Universitatea Emanuel din Oradea și Fundația Internațională Pentru Copil și Familie Dr. Alexandra Zugrăvescu din București urmăresc diminuarea stresului legat de boală și spitalizare cu ajutorul terapiei prin joacă și muzică, iar profesioniștii Asociației Inima Copiilor (București) propun terapie prin atingere (kangaroo) pentru copiii internați în cadrul Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Maria Sklodovska Curie.

Fundația Inocenți din Bistrița va utiliza tehnica „photovoice” pentru facilitarea identificării și exprimării emoțiilor legate de boală pentru copii internați în Spitalul Județean de Urgență Bistrița Năsăud, secția de pediatrie.

Scopul proiectului propus de Asociația Lumina din Bacău îl constituie creșterea calității vieții și diminuarea suferinței emoționale a pacienților diagnosticați cu o boală incurabilă care beneficiază de serviciii de îngrijire paliativă în cadrul Hospice-ului Lumina.

Asociația Mișcare de Tabără Yuppi și Asociația Club Sportiv Kory Francisc din Cluj vor oferi terapii experiențiale – aventuri în grădina de corzi, activități de escaladă și alpinism – ajustate la abilitățile și nevoile unor copii suferind de boli grave (diabet, artrită juvenilă, cancer) și copii nevăzători.

Terapia prin muzică va fi îmbinată cu elemente de hidroterapie în proiectul propus de Asociația Help din Sfântu Gheorghe pentru copii cu deficienţe grave, iar Asociația Psy Serenitas din Sighișoara va combina muzica („drumming circle”) cu activități în aer liber pentru recuperarea unor copii cu deficiențe senzoriale și neuromotorii.

Asociația Szent Anna Védencei Egyesület va organiza activități de meloterapie unor elevi cu dificultăţi de învăţare sau cu deficienţă mintală uşoară din zona Miercurea Ciuc iar profesioniștii de la Fundația Inimă de Copil (Galați) vor utiliza terapie prin muzică, stimulare senzorială și ateliere de dezvoltare emoțională pentru copii cu dizabilități și întârziere în dezvoltare din zona Galați.
Asociația Pedagogilor Sociali Cheia (Târgu Mureș) și Asociația Langdon Down Transilvania (Satu Mare) vor utiliza elemente de art terapie (pictură, dans, muzică, mișcare dar și ateliere de gătit) în cadrul proiectelor destinate unor copii cu sindrom Down.

Patru organizații vor derula proiecte utilizând terapii asistate de animale: Asociația HorsEmotion din Timișoara va oferi terapie asistată de cai (hipoterapie) și activități recreativ-educative prin intermediul altor animale mici unor copii instituționalizați din Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Timișoara.

Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România (Cluj) continuă programul de recuperare complex pentru copii care frecventează Grădinița Specială Malteză, utilizând terapia asistată de câini. Fundaţia Salvator din Gheorgheni își propune recuperarea unor copii cu dizabilități prin intermediul terapiei asistată de cai, facilitând formarea autonomiei personale și integrarea școlară și socială a micilor beneficiari, iar Asociația Descoperă Natura din Cluj va oferi interacțiuni ecoterapeutice împreună cu activități asistate de animale unor copii din Centrul Școlar de Educație Incluzivă Cluj.

Asociația Prader Willi din România (Zalău), Asociația Terocart Academy (Cluj) și Asociația Elijah Inițiativa Școlară Ruth Zenkert (comuna Roșia, județul Sibiu) vor utiliza o combinație de tehnici de art terapie, spre exemplu desen, colaj, pictură sau modelaj în combinație cu alte tehnici, după caz (cum ar fi dansul și mișcarea, tehnici multimedia, psihodrama) în vederea recuperării copiilor cu boli rare sau cu diferite cerințe educaționale speciale.

Asociația Magicamp (Brănești, județul Dâmbovița) va organiza tabere pentru copii care au pierdut pe cineva drag, în cadrul cărora terapia prin joc și dramaterapia va fi combinată cu activități recreative în aer liber, iar Asociația Tandem din capitală va organiza ateliere de improvizație și jocuri de rol pentru câțiva copii de la Școala Gimnazială specială pentru deficienți de vedere Austrului din București.

Unii au citit și asta: