in

Prostituatele din Călăraşi au amenzi neplătite de sute de milioane de lei

prostitutie CalarasiAutoritatea Teritorială pentru Ordine Publică (ATOP) din Călăraşi este preocupată de găsirea unor soluţii pentru soluţionarea gradului mare de neîncasare a amenzilor, cu care se confruntă Direcţiile economice de Impozite şi taxe locale din judeţ.

Conform unei informări realizate de reprezentanţii Direcţiei Impozite şi Taxe locale, din cadrul Primăriei municipiului Călăraşi, anul trecut, dintr-un total de 11.652 de procese verbale de amenzi au fost achitate doar 6827, sumele încasate nedepăşind 40%.

În primul semestru al acestui an gradul de încasare al amenzilor abia a trecut cu puţin peste 30% din total. Reprezentanţii Serviciului Impozite şi taxe locale spun că de vină sunt, de multe ori, şi cei care completează procesele verbale de contravenţie, adresele înscrise fiind incorecte ori pur şi simplu nu se poate citi ce scrie pe procesele verbale.

O situaţie interesantă este prezentată de prostituate, care, amendate în mod repetat, au ajuns la amenzi neplătite de sute de milioane de lei. Două prostituate din Călăraşi sunt campioane la amenzi primite şi neplătite, una apropiindu-se de 500 de milioane de lei vechi, alta depăşind 200 de milioane lei vechi.

Reprezentanţii ATOP Călăraşi consideră că neplata amenzilor de către diferitele categorii de contravenienţi sunt de natură să atingă în mod negativ autoritatea efectivelor de jandarmi şi poliţie.