PSD Călăraşi a uitat că se află la conducerea municipiului şi judeţului

deputat Oana Mizil - preşedinte PSD Călăraşi

Cu numai câteva zile înainte ca alianţa între PNL-PC şi PSD să fie semnată la nivel central, PSD-iştii de la Călăraşi mai dau un ghiont viitorilor colegi de alianţă.

Într-o conferinţă de presă unde PSD-iştii de la Călăraşi au catadiscsit să-l trimită doar pe purtătorul de cuvânt al organizaţiei, social-democraţii au transmis că “în Călăraşi e nevoie de schimbare pentru că, se vede, cu administraţie centrală PDL-istă şi cu administraţie locală PNL-istă, călărăşenii nu trăiesc bine.”

Ce au uitat însă cei de la PSD este faptul că social democraţii sunt părtaşi la guvernarea locală, deţinând funcţii cheie atât în executivul Primăriei cât şi cel al Consiliului Juideţean Călăraşi.

Astfel PSD-istul Nicolae Cuţăr participă la actul decizional din cadrul Primăriei municipiului reşedinţă de judeţ din poziţia de viceprimar iar Liviu Vârtejanu este factor de decizie în Consiliul Judeţean Călăraşi ocupând aici postul de vicepreşedinte.

PSD Călăraşi spune, prin vocea purtătorului de cuvânt, că scopul alianţei cu PNL-PC este binele poporului.

Unii au citit și asta: