in

Realizarea pasajului de la Drajna, în linie dreaptă

Marți, 11 ianuarie 2022, viceprim-ministrul României și Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost prezent la Călărași.
Realizarea pasajului peste calea ferată de la Drajna a intrat în linie dreaptă.
Împreună cu Grindeanu, autorități locale și parlamentari, a fost predat amplasamentul pentru șantierul pasajului Drajna, astfel încât constructorul să poată începe lucrările.
Pasajul ar trebui să fie gata anul viitor, dar sunt asigurări că finalizarea lucrărilor se va face mai repede.

CNAIR a semnat contractul „Proiectare și Execuție Pasaj denivelat superior DN 21, km 105+500”, cu S.C. ARCADA COMPANY S.A., pe 17 februarie 2021.

Valoarea contractului este de 98.120.978,01 lei fără TVA.
Traseul are o lungime de 2739 m, din care pasaj denivelat 305 m.
Sursa de finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile
Durata contractului este de 24 de luni, din care:
* 6 luni perioada de proiectare;
* 18 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Perioada de garanție a lucrărilor este de 60 de luni.

Împreună cu domnul viceprim-ministru și alături de secretarii de stat Bogdan Mândrescu și Sorin Vrăjitoru, directorul general al CNAIR Cristian Pistol și directorul DRPDP Constanța, Marian Ichim, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a discutat cu cei 55 de primari ai județului Călărași despre proiectele care vizează infrastructura viitoare a zonei.
Astfel, drumul Brăila-Slobozia-Drajna-Călărași poate să fie gestionat de către autoritățile locale, iar proiectul Portului la Dunăre poate fi prevăzut în Planul Investițional.

Written by infomuntenia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Călărași: Sancțiuni pentru nerespectarea purtării măștii de protecție

Crește numărul infectărilor cu noul coronavirus în Călărași