info

Recomandările pompierilor, înainte de a face un grătar la iarbă verde

gratar Calarasi

Încălzirea vremii face ca din ce în ce mai mulţi călărăşeni să-şi petreacă timpul liber (sfârşitul de săptămână) la iarbă verde, la un grătar cu prietenii, una din cele mai frecvente practici prin această zonă, unde posibilităţile de relaxare sunt mai limitate.

Atunci când cetăţenii nu respectă măsurile de prevenire a incendiilor, distracţia se transformă in altceva, şi izbucnesc incendii, cazuri în care, de cele mai multe ori, sunt afectate hectare întregi de pădure şi nu numai.

Privind rezultatele statisticilor, putem constata cât de important este să fim responsabili cu mediul înconjurător.

Iată doar câteva date concrete din statistici pe care ar trebui să le cunoaştem şi care ar trebui să ne dea de gândit:
– un singur copac absoarbe 10% din emisiile de CO2 pe care o persoană le produce într-un an;
– 40 de hectare de pădure pot asigura necesarul de oxigen dintr-un un an pentru 18 persoane;
– arborii ajută la consolidarea terenului şi previn alunecările de teren;
– o barieră de copaci acţionează aproape ca un zid de piatră împotriva poluarii fonice;
– pomii îmbunătăţesc calitatea apei prin încetinirea şi filtrarea apei de ploaie şi reduc gradul de poluare al apei ce ajunge în pânza freatică;
– copacii încetinesc evaporarea apei din sol şi sporesc umiditatea din aer;
– arborii acţionează ca un filtru impotriva razelor ultraviolete (cauzatoare de cancer de piele);
– doar 3 copaci plantaţi strategic în jurul casei pot reduce la jumătate, pe timpul verii, cheltuielile pentru aerul condiţionat.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi recomandă cetăţenilor care doresc să se relaxeze la un grătar în aer liber la sfârşit de săptămână să ia în considerare urmatoarele măsuri minime de prevenire:
– respectaţi instrucţiunile personalului silvic;
– pregătiţi focul pentru prepararea mâncării doar în locuri special amenajate, respectând regulile de prevenire a incendiilor;
– faceţi focul în locuri cât mai indepărtate de vegetaţie şi în nici un caz pe timp de secetă excesivă, ori în condiţii de vânt;
– nu lăsaţi copiii să se joace cu focul;
– nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii;
– menţineti curăţenia în pădure; aruncaţi în locurile special amenajate hârtiile, resturile de mâncare, ori sticlele. Ele ar putea contribui la propagarea incendiilor în pădure.
– stingeţi cu apă sau pamânt focul/cărbunii încinşi înainte de a pleca din pădure.
Cetăţeni, nu uitaţi! Prevenind incendiile de pădure, protejaţi viaţa, mediul si bunurile.

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 4 =

To Top