24h/24h

Repere istorice JANDARMERIA ROMANA 165 ANI

Jandarmeria
Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând “Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare. Ca urmare, legea prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe). La fiecare ţinut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga cât o companie la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi).

În total, 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1433 jandarmi călări şi pedeştri. Totodată, în această lege se stabilea Jandarmeriei următoarele misiuni: privegherea siguranţei publice, ţinerea unei bune orânduieli şi ducerea la îndeplinire a legilor. În ceea ce priveşte executarea serviciului, se prevedea că Jandarmeria execută un serviciu ordinar, care se realizează zilnic, pe baza regulamentelor sale şi un serviciu extraordinar, pe care îl execută la solicitarea autorităţilor. De asemenea, se prevedea pentru executarea serviciului extraordinar, constituirea de subunităţi mobile.

În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Jandarmeria a fost supusă unui amplu proces de modernizare, ca de altfel toate instituţiile statului naţional modern român. Astfel, odată cu transformarea Regimentului de jandarmi în Legion de jandarmi, începe şi procesul de înlocuire treptată a escadroanelor şi companiilor de jandarmi, cu escadroane de dorobanţi, pe baza Ordonanţei nr.896 din 20 iunie 1864. Apoi, prin Legea de organizare a puterii armate în România, din noiembrie 1864 Jandarmeria este organizată pe principii noi, scoasă de sub administraţia Ministerului de Interne şi subordonată direct Ministerului de Război, ca element component al armatei permanente.
Legea Jandarmeriei din 1850 şi Regulamentul jandarmilor de oraş din 1665 au constituit principalele documente pe baza cărora şi-a organizat şi desfăşurat activitatea Jandarmeria, iar în perioada următoare au fost documentele care au stat la baza elaborării de noi legi şi regulamente.

Perioada 1866-1867 se caracterizează prin transformări în sistemul de apărare al ţării în anii 1868, 1872, 1874 şi 1877, având drept rezultat modernizarea şi pregătirea armatei române, care prin strălucite fapte de arme, în Războiul pentru independenţă al României din 1877-1878 s-a acoperit de glorie, consfinţind independenţa.
Prin organizare, pregătire şi mod de funcţionare, Jandarmeria română în timpul Războiului de independenţă a asigurat poliţia armatei, iar în situaţii deosebite a fost angajată în acţiuni de luptă împreună cu unităţile militare şi chiar independent. Efectivele Jandarmeriei se cifrau la 798 jandarmi (din care 6 ofiţeri).

Pentru faptele de arme din timpul războiului, numeroşi jandarmi au fost decoraţi cu medalia “Apărătorii Independenţei”, medalii ruseşti şi medalia “Crucea Trecerii Dunării”.
Necesitatea unei forţe specializate puternice a cărei misiune principală să o constituie paza şi ordinea de stat, asigurarea liniştii şi libertăţii cetăţeanului, precum şi a modului de aplicare şi respectare a legilor ţării, au determinat intensificarea acţiunilor factorilor de conducere politică şi militară pentru elaborarea unei legi de organizare a Jandarmeriei în întreaga ţară.

Astfel, o primă încercare are loc în 1885, când generalul Radu Mihail, prefectul Poliţiei Bucureştiului a elaborat un proiect de lege pentru organizarea jandarmeriei în întreaga ţară, dar nu s-a concretizat.
Doi ani mai târziu, în 1887, cu prilejul expunerii de motive la legea comunală, I.C.Brătianu sublinia că “Gendarmeria comunală rurală va fi mai bună decât poliţie rurală de până acum” , iar la art.82 din această lege adoptată la 7 mai 1887 se prevedea organizarea Jandarmeriei Rurale, printr-o lege specială. Lipsa resurselor băneşti au întârziat până în anul 1893 materializarea unei astfel de legi.
Meritul pentru deplina clarificare a rolului, locului şi organizării Jandarmeriei rurale i-a revenit partidului conservator condus de Lascăr Catargiu, care a elaborat şi prezentat Parlamentului în ianuarie-februarie 1893, Legea pentru organizarea Jandarmeriei rurale. Această lege a fost promulgată prin Decretul Regla nr.2919 din 30.08.1893.
Această lege prevedea instituirea unui corp de pază şi ordine cu structură militarizată în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare practic neprofesionalizate, nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nici nu corespundeau instituţiile unui stat modern european, din acea vreme. Demn de remarcat este faptul că legiuitorul (Lascăr Catargiu în principal) a pus accentul pe menţinerea şi garantarea siguranţei publice, cât şi pe executarea legilor.
Tot la 1 septembrie 1893 a apărut şi Regulamentul de aplicare a Legii Jandarmeriei rurale.Prevederea cea mai importantă a acestui document era următoarea: “Organizarea Jandarmeriei rurale, astfel cum este prescrisă de lege, face din această instituţiune un corp militar, pus la dispoziţiunea ministrului de interne, pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică. Ea se mai află sub ordinele ministrului de justiţie, ale ministrului public în ce priveşte atribuţiunile de poliţie, precum şi sub acela al ministrului de război pentru tot ce se raportă la disciplină, comandament şi instrucţie militară a trupei” (art.1).
Tulburările sociale sângeroase din anul 1907 au pus într-o situaţie grea, atât instituţiile politice, cât şi cele de menţinere a ordinii interne, şi chiar militare. Dezinteresul manifestat faţă de întărirea Jandarmeriei la începutul secolului XX şi mai cu seamă faţă de misiunile sale preventive s-au soldat cu victime numeroase şi pagube materiale de multe ori inutile. Situaţia reală a impus pregătirea şi promulgarea unor legi în anii 1908, 1911 şi 1913, precum şi întărirea organizatorică a Jandarmeriei.

Semnificativ este şi faptul că prin Legea Jandarmeriei din 24 martie 1908 se înserează la art.6 şi 7, următoarele:
Art.6: Corpul Jandarmeriei face parte integrantă din armată, dispoziţiunile generale ale legilor şi regulamentelor îi sunt aplicate, în afara excepţiunilor de organizarea sa mixtă şi e natura serviciului său.
Art.7: Ofiţerii Corpului Jandarmeriei se recrutează din ofiţerii de orice armă din armata activă. Trecerea ofiţerilor din armata activă în Jandarmeriei se face prin Înalt Decret, în urma raportului Ministerului de Interne, luată pe recomandaţiunea Ministerului de Interne, luată pe recomandaţiunea Ministerului de Război. Ea rămâne definitivă după un an de la numire, în care timp ofiţerul va putea fi retrecut în armata activă.

Pe timpul manevrelor militare, Jandarmeria rurală asigură misiuni de poliţie militară, efectuează rechiziţiile necesare şi funcţionează ca poliţie militară; pe toată durata acestor exerciţii şi manevre, unităţile de jandarmi sunt considerate părţi ale armatei active cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca unităţile şi subunităţile militare.
Cea dintâi participare a Jandarmeriei române la un război modern, datează din anii 1877-1878. Experienţa acumulată cu acest prilej va fi valorificată şi îmbogăţită în cel de-al doilea război balcanic, precum şi în acţiunile militare desfăşurate în anii Războiului reîntregirii naţionale.

Cu prilejul celui de-al doilea război balcanic, Jandarmeria Română a acţionat ca o forţă a Sistemului Naţional de Apărare, îndeosebi alături de trupele ce operau pe câmpul de luptă, misiune de care s-a achitat foarte bine.
După încheierea “Păcii de la Bucureşti” din 1913 şi până la intrarea României în primul război mondial (15 august 1916) s-au produs unele modificări pe linie organizatorică şi a atribuţiilor, care au vizat sporirea efectivelor, înfiinţarea posturilor de jandarmi speciale pentru fabricile din Capitală care produceau materiale pentru armată, înfiinţarea de puncte speciale de pază şi control la toate trecătorile din Carpaţi, de la Vatra Dornei până la Turnu Severin, crearea unui detaşament pentru paza regiunilor petrolifere.

Primul război mondial a oferit României prilejul să recurgă la mijloacele sale politico-militare pentru reîntregirea hotarelor fireşti: între componentele Sistemului Militar Naţional care s-a angajat fără reţinere să servească Drapelul tricolor, s-a aflat şi Jandarmeria. Din multitudinea faptelor de arme din Campania anului 1916, amintim acţiunile desfăşurate de trupele de jandarmi în asigurarea poliţiei frontului marilor unităţi române pe timpul ofensivei pentru eliberarea Transilvaniei, precum şi organizarea administrativă a teritoriilor eliberate. Semnificaţia organizării posturilor de jandarmi în localităţile eliberate (Bicfalău, Bârsta, Satu-Lung, Târlugeni, Sfântu Gheorghe, Covasna şi Mircurea Ciuc) este evidenţiată la 17 august 1916 de mr.Anastasie Soiculescu, comandantul Companiei de Jandarmi Prahova în telegrama adresată Inspectoratului General al Jandarmeriei: “Astăzi, pentru prima oară şi pentru totdeauna, Jandarmeria română a înlocuit pământul scump al Transilvaniei, Jandarmeria Ungurească” .

Evoluţia ulterioară a evenimentelor a fost nefavorabilă pentru armata română care, sub presiunea inamicului, a trebuit să se retragă prin lupte grele, cedând o parte din teritoriul naţional, până când frontul a fost stabilit în sudul Moldovei.
În timpul retragerii, jandarmii au participat la acţiunile de luptă şi, totodată, au asigurat poliţia frontului, a comunicaţiilor, au asigurat măsurile de ordine necesare deplasării coloanelor militare şi, pe timpul evacuării administraţiei, a unor obiective economice şi a populaţiei care s-a refugiat în Moldova.
La începutul anului 1917, odată cu operaţiunea de reorganizare a armatei, se reorganizează şi serviciul Jandarmeriei de pe lângă armata de operaţii. La comandamentele corpurilor de armată, precum şi la brigăzile mixte s-a constituit câte un detaşament de jandarmi, sub comanda unui ofiţer de infanterie şi cu un efectiv mai redus de jandarmi. La 16 aprilie Detaşamentul de Jandarmi Prahova a primit denumirea de “Detaşament mobil de poliţie al Marelui Cartier General”. De asemenea, unele subunităţi de jandarmi sunt repartizate serviciilor de pază la lucrările de artă şi fortificaţii, iar altele date ca întăriri în principalele oraşe din Moldova.

În vara anului 1917 trupele de jandarmi aveau să înscrie pagini nepieritoare de eroism, alături de armata română, în marile bătălii desfăşurate.
La 1iulie 1918 armata se demobilizează, iar jandarmii organizează punctele de trecere peste demobilizaţi, posturi, patrule şi detaşamente pentru supravegherea acestora, ca demobilizarea să se desfăşoare în linişte.
Prin decretarea în octombrie 1918 a celei de-a doua mobilizări a armatei române, Jandarmeria a contribuit la desfăşurarea acesteia, concomitent cu organizarea noilor servicii pretorale şi a măsurilor pentru menţinerea ordinii şi liniştii în ţară. Armata română reia lupta pentru eliberarea întregului teritoriu naţional, iar Jandarmeria începe să instaureze ordinea şi liniştea, creând companii de poliţie în judeţele eliberate.

Înfăptuirea României Mari a inaugurat în viaţa societăţii noastre şi a statului un amplu proces de remodelare a structurilor existente înainte de primul război mondial, inclusiv a celor destinate menţinerii şi apărării ordinii interne.
La 23 martie 1929 Parlamentul a pus bazele unei legi moderne şi complete de organizare a Jandarmeriei rurale.
În acelaşi an, se promulgă Statutul Jandarmeriei Rurale de către regele minor Mihai I. Acest statut garanta: stabilitate, înaintare, retribuţii şi alte indemnizaţii, gradaţii, pensii, condiţii de căsătorie, recompense.
O nouă măsură importantă care trebuie să fie evidenţiată este Regulamentul Legii şi Statutului Jandarmeriei Rurale.
La 12 iulie 1940 Carol al II-lea contopeşte Direcţia Generală a Poliţiei, Prefectura Poliţiei Capitalei şi Corpul Jandarmeriei, pentru ca generalul Ion Antonescu să repună în vigoare la 12 septembrie 1940 legislaţia din anul 1929.
Din punct de vedere organizatoric, prezintă cel mai mare interes Legea nr.264 din 22 aprilie 1943 pentru organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei. Jandarmeria este un corp militar instituit pentru a veghea pe teritoriul rural la executarea poliţiei generale şi militare. Sugestivă este şi prevederea că Jandarmeria aparţine M.Ap.N., fiind pusă la dispoziţia M.I. numai pentru executarea misiunilor de poliţie ce-i revin.

După intrarea României în al doilea război mondial, la 22 iunie 1941, trupele de jandarmi din interior au primit misiuni specifice pentru starea respectivă: combaterea acţiunilor teroriste; paza unor obiective economice importante; întărirea măsurilor de ordine internă, contracararea acţiunilor de desant şi a paraşutiştilor, supravegherea elementelor din opoziţie etc. Unităţile de jandarmi din zona armatelor de operaţii au îndeplinit, în mod firesc, misiuni cu un caracter militar mai pronunţat decât cele din zona de interior. Pe lângă însărcinările obişnuite de poliţie militară, nu o dată au participat nemijlocit la luptă. În zona armatelor de operaţii, Jandarmeria constituită în unităţi şi subunităţi de poliţie subordonate marilor unităţi, a dovedit energie, curaj, spirit de sacrificiu şi înalt patriotism. În afară de cazurile când datorită situaţiilor locale trupa şi ofiţerii jandarmi au luptat în linia I alături de infanterişti, au mai fost împrejurări când unii dintre ei au cerut să fie trimişi în regimente de infanterie pentru a lupta.
Odată cu difuzarea Proclamaţiei M.S. Regele, Jandarmeria, conform directivelor date de Guvern, a trecut la executarea misiunilor specifice în condiţiile noii situaţii operative. Ea şi-a adus o contribuţie notabilă şi în etapa a doua a participării României la cel de-al doilea război mondial după lovitura de stat de la 23 august 1944, desprinderea României de Axă şi trecerea de partea Naţiunilor Unite şi participarea în continuare la operaţiile pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest şi în continuare la operaţiile din Ungaria, Cehia şi Slovacia.
După declararea stării de război cu Germania, în urma agresiunii, atacării şi dezarmării mai multor unităţi române, s-a trecut la lupta cu arma în mână contra elementelor germane răspândite pe întreg teritoriul ţării, cu scopul de la le dezarma şi a le face inofensive.

Principalele misiuni ale jandarmilor au fost:
– să identifice toţi ostaşii germani, stabilindu-se locurile unde au fost cantonaţi sau ascunşi, forţa, armamentul şi vehiculele de care dispuneau;
– să interzică circulaţia pe şosele şi drumuri oricărui vehicul sau element german, prin organizarea de bariere, obstacole, curse;
ostaşii germani izolaţi sau în grupe mici să fie dezarmaţi;
– să sprijine forţele armatei române în acţiunea de dezarmare a armatei germane;
– să captureze paraşutiştii germani care încercau să se salveze din avioanele doborâte de către aviaţia noastră şi cea aliată;
– să identifice şi să ia sub pază depozitele de materiale aparţinând armatei germane, circuitele telefonice germane;
– să execute razii pentru scotocirea terenului şi prinderea ostaşilor germani care încercau să fugă;
– să aresteze şi să combată partizanii germani din formaţiunile hitleriste din Ardeal şi Banat;
– să adune manifestele de propagandă germano-legionară lansate din avioane şi să le distrugă;
– împreună cu trupele de grăniceri pe frontieră să oprească elementele germano-maghiare care încercau să pătrundă în raioanele şi în zonele unde nu s-au concentrat trupe ale armatei de operaţii;
– să organizeze baraje de poliţie de către formaţiunile teritoriale, înlocuindu-se pentru moment Jandarmeria operativă a marilor unităţi.

Posturile de jandarmi din jurul Capitalei integrate în dispozitivele de apărare a unităţilor militare au constituit pichete de luptă forte, care au creat probleme deosebite trupelor germane.
Cele mai înverşunate lupte s-au dus în comunele Băneasa, Rahova, Militari, bariera Rahova, posturile de jandarmi opunând o dârză rezistenţă.

În principal, misiunea de luptă a Legiunii de jandarmi Bucureşti a constat în menţinerea ordinii şi liniştii publice, precum şi blocarea direcţiilor principale de pătrundere în Capitală prin posturi fixe, mobile, aliniamente de apărare şi baraje.
Prin Ordinul nr. 10052 din 23 ianuarie 1949 al secretariatului pentru trupe al M.I. se înfiinţează Trupele de Securitate.
Ulterior, toate trupele de jandarmi şi centrele de instrucţie trec la Comandamentul trupelor de Securitate, pe când toată Jandarmeria rurală se subordonează Direcţiei Generale a Miliţiei.
Aceasta a pus capăt, pentru un timp, existenţei principalei instituţii organizată militar în România democrată pentru paza, protecţia şi menţinerea ordinii constituţionale şi de stat, pentru apărarea libertăţii cetăţeneşti, a proprietăţii, a persoanelor fizice şi juridice.

Transformarea societăţii româneşti inaugurată prin Revoluţia din Decembrie 1989 şi reaşezarea instituţiilor de stat pe temelii democratice de drept au favorizat în mod decisiv atât remodelarea instituţiei Jandarmeriei, cât şi elaborarea unei concepţii noi cu privire la locul şi rolul forţelor de ordine internă, la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI.
În conformitate cu Hotărârea de Guvern nr.0749 din 5 iulie 1990 cu privire la creşterea capacităţii de acţiune şi îmbunătăţirea structurii organizatorice a Ministerului de Interne, Comandamentul trupelor de Pază şi Ordine s-a transformat în Comandamentul Trupelor de Jandarmi; ulterior, prin Legea nr.40 din 18 decembrie 1990, s-au legiferat structura şi atribuţiile trupelor de jandarmi, instruite pentru a veghea la executarea legilor, la supravegherea şi informarea organelor superioare asupra stării de fapt în situaţii în care se ameninţă siguranţa şi ordinea publică în caz de tulburări interne pentru intervenţia în scopul restabilirii ei.

Un moment important în construcţia edificiului României democratice îl reprezintă promulgarea Legii nr.116 din 18 iunie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române. Prin acest act legislativ se poate considera că s-a marcat un moment decisiv în procesul remodelării Armei noastre şi pe plan mai larg, al stabilizării României pe coordonate statului de drept.
Actul normativ va fi în vigoare până în anul 2004 când intră în vigoare Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române prin care se stabileşte statutul, atribuţiile şi competenţele instituţiei, organizarea şi conducerea, drepturile şi obligaţiile personalului instituţiei.

Prin acceptarea ca membru cu drepturi depline în Asociaţii Poliţiilor şi Jandarmeriilor Europene şi Mediteraneene cu statut militar, Arma noastră capătă vocaţie europeană, iar misiunile îndeplinite peste hotare, în spaţiul ex-Iugoslav, sub egida O.N.U., sunt cea mai palpabilă dovadă a profesionalismului jandarmilor, instruiţi şi educaţie să fie furnizori, garanţi şi apărători de linişte, ordine de drept şi acumulări democratice.

La Multi Ani Jandarmeriei Romane!

EMIL BOBOESCU · APRIL 3, 2015 – REVISTA RESBOIU
Dragi cititori! Astăzi dorim a ura Mulţi Ani şi Multe Misiuni Îndeplinite Jandarmeriei Române cu ocazia zilei acestei arme.
Şi, după cum credem că am reuşit a vă obişnui, vom pune pe hârtie, sau mai bine-zis, pe ecran, câteva rânduri cu privire la această armă şi istoricul ei, din punctul nostru de vedere, foarte interesant.
În primul rând să facem o mică haltă cu privire la etimologia cuvântului ce, după cum probabil v-aţi dat seama, vine din limba franceză. Cuvântul în sine vine din expresia gens d’armes ce înseamnă oameni de arme. Iniţial, termenul definea o anumită aripă a cavaleriei medievale târzii, formată din membri de sorginte nobilă şi care erau bine înarmaţi, adică având toate categoriile de armament ale momentului, atât defensiv, piese de armură, cât şi ofensiv, lance, sabie şi armă de foc. Ulterior, aceştia acceptă şi membri de condiţie mai umilă, devenind astfel şi pedeştri, dar înarmarea şi nivelul de profesionalizare în arta armelor rămâne la nivele ridicate.

Sub această denumire aterizează termenul şi la noi. Utilizarea acestuia se face pentru a defini ostaşii stăpânirii, denumirea fiind adoptată în zorii secolului XIX. Cel mai probabil, acest aspect apare odată cu toată linia de modernizări adusă francofonizarea societăţii româneşti. Din acest motiv, nu este de mirare că, primele unităţi militare româneşti moderne, constituite prin Regulamentele Organice în Principate poartă denumirea de “miliţie” în Ţara Românească şi de “jandarmerie” în Moldova, aşa fiind de găsit în publicarea regulamentelor. Trebuie menţionat faptul că aceste prime efective erau împărţite pe trei regimente de infanterie, fiecare cu câte două escadroane de cavalerie în Muntenia şi un regiment de infanterie, din care iniţial a fost format un singur batalion, şi un escadron de cavalerie în Moldova. Delimitarea între termeni încă nu este dintre cele mai clare, legile iniţiale folosind denumirea de “jandarm” cam pentru toate trupele considerate a fi permanente.

Pe lângă aceste unităţi, în ambele principate, pentru paza internă sunt puse pe baze noi, vechi unităţi ce existau în epoci anterioare; este vorba despre dorobanţi în Ţara Românească şi slujitori în Moldova. Despre dorobanţi am dezbătut în altă notă adusă pe aici, aşa că ne vom arunca puţin ochii pe slujitorii moldoveni. Aceştia primesc o organizare similară cu cea a dorobanţilor din prinicipatul frate, fiind desemnaţi pentru paza capitalei şi a districtelor şi răspunzând Departamentului Trebilor Dinlăuntru. Uniforma acestora era confecţionată din postav albastru, de formă căzăcească, cu vipuşti şi şnururi roşii, similară de altfel cu cea dată iniţial şi în Muntenia. Aceştia erau înarmaţi cu pistol şi sabie, iar cei călări primeau şi lance. Spre deosebire de dorobanţi, care efectuau serviciul prin rotaţie, slujitorii efectuau serviciul permanent. De menţionat şi faptul că, în aceste trupe intrau şi cele de graniţă, care în Ţara Românească erau tratate diferit. Astfel, un număr de slujitori erau denumiţi “pichetaşi” deoarece aveau sarcina pazei frontierelor şi erau încartiruiţi în pichete.

Şi iarăşi, similar cu istoria dorobanţilor, în 1845, este dată o nouă lege a slujitorilor moldoveni, ce se aseamănă cu cea pentru dorobanţii munteni, dar cu o uniformă diferită, aşa cum putem observa din imaginea de mai sus. Aceştia îşi păstrează sistemul de detaşare la nivelul capitalei şi la nivelul celor 13 ţinuturi, ce erau fiecare conduse de câte un ispravnic. Pentru fiecare ţinut era detaşat câte un căpitan şi un stegar (sublocotenent) ce aveau comanda slujitorilor pedeştri sau călări ai ţinutului. La aceştia se adăugau cei detaşaţi pentru paza frontierei. În capitală, existau slujitori detaşaţi la fiecare sediu administrativ, barieră şi pentru paza oraşului.

Şi acum ajungem la actul de naştere al Jandarmeriei pe care îl sărbătorim astăzi. Sub domnia lui Grigore Alexandru Ghica este propusă şi votată Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în Corpul de Jandarmi la 3 aprilie 1850. Corpul în sine îşi păstrează normele şi împărţirea administrativă de bază, fiind delegată câte o companie la fiecare ţinut şi două în capitală, fiind astfel înfiinţată o a doua companie a Iaşului. Companiile de ţinut se reuneau câte 6 în două divizioane, comandate de un ofiţer superior, ce formau împreună cu cele din Iaşi, Regimentul de Jandarmi, comandat de un colonel ce avea funcţia de inspector general. Împărţirea în călări şi pedeştri, în funcţie de necesităţile teritoriale este păstrată, ca şi dependenţa directă de Ministerul Trebilor Dinlăutru.

În ceea ce priveşte atribuţiile, acest nou corp trebuia să vegheze la privegherea siguranţei publice, la ţinerea unei bune orânduieli şi la ducerea la îndeplinire a legilor. Toate celelalte atribuţii rămân în datoria vechilor slujitori care, de altfel nu intră în noul corp de jandarmi. De exemplu, slujitorii de ocoale, adică de unităţi administrative inferioare ţinuturilor, similare plăşilor din Ţara Românească şi statul român unit de mai târziu, rămân în serviciul ispravnicilor ca un corp de deservire distinct. Tot aşa, pichetaşii rămân ca armă de sine stătătoare, reuniţi într-o companie.
Acum este schimbată şi uniforma jandarmilor, care primesc vestoane albastre, pantaloni gri, eghileţi albi şi însemne roşii. Uniforma însă nu va varia foarte mult de precedenta, înscriindu-se în aspectul militar general. Eghileţii albi sunt însă notabili deoarece aceştia au fost însemnul propriu tuturor jandarmilor de aici până în 1948, fiind purtaţi la toate ţinutele.
Această organizare este păstrată până în preajma Unirii Principatelor când jandarmii primesc noi atribuţii şi o nouă organizare în teritoriu.
Astfel este statutată definitiv o armă nouă în panoplia istoricului armelor de tradiţie româneşti, ce şi-au făcut datoria în fiecare conflict major ce s-a abătut asupra acestui pământ. Urăm astfel, din nou, La Mulţi Ani acestora!

Surse:
Regulamentele organice ale Ţării Româneşti şi Moldovei, varianta republicată în 1944.
Gl. Mr. Vasile Mihalache, Col. Ioan P. Suciu, Jandarmeria Română. Pagini dintr-o istorie nescrisă, 1850-1949, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 1993.
Uniformele Armatei Române 1830 – 1930, Muzeul Militar Naţional, Bucureşti, 1930.
drd. Emil Boboescu –

REVISTA RESBOIU

cofetaria-calarasi-h
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four + sixteen =

To Top