in

Restricții de circulație pe DN3. Care sunt rutele recomandate de polițiști

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași informează asupra instituirii unor restricții de circulație până la finalul acestei luni.

În perioadele 17–20 octombrie și 23-27 octombrie, în vederea executării lucrărilor de reparații pentru trecerea la nivel cu cale ferată Linia 800 cu drumul național DN 3 km 66+797, vor fi instituite mai multe restricții de circulație.

Etapa 1: lucrări la firul 1 de circulație al liniei CF București – Constanța; în perioada 17.10.2023, ora 9:00 – 20.10.2023, ora 17:00, se va închide circulația rutieră pe drumul național DN 3, între km 66+747 – km 66+847.
Etapa 2: lucrări la firul 2 de circulație al liniei CF București – Constanța; în perioada 23.10.2023, ora 9:00 – 27.10.2023, ora 17:00, se va închide circulația rutieră pe drumul național DN 3, între km 66+747 – km 66+847.

Traficul rutier va fi deviat pe următoarele rute:
Direcția de deplasare Lehliu – Călărași:
DN 3 km 66+747 intersecție cu DN 3A Lehliu – DN 3A intersecție cu DJ 313 Dor Mărunt – DJ 313 intersecție cu DN 3 km 76+950 Radu Vodă
Direcția de deplasare Călărași – Lehliu:
DN 3 km 76+950 intersecție cu DJ 313 Radu Vodă – DJ 313 intersecție cu DN 3A Dor Mărunt – DN 3A intersecție cu DN 3 km 66+747 Lehliu.

Conducătorilor auto care se deplasează spre și dinspre București le este recomandat să folosească Autostrada A2.