România: Perspective pozitive de angajare în următoarea perioadă

Aproape 1 din 4 angajatori români intenționează să-și crească numărul total de angajați în intervalul aprilie – iunie 2018 și doar 7% preconizează reduceri de personal, potrivit celei mai recente ediții a studiului ManpowerGroup privind Perspectivele Angajării de Forță de Muncă.

Cu toate acestea, Previziunea Netă de Angajare ajustată sezonier este de +10%, cea mai slabă din ultimii doi ani. Perspectivele de angajare din trim. II/2018 sunt mai modeste atât comparativ cu trim. I/2018, slăbind cu 5 puncte procentuale, cât și comparativ cu trimestrul II /2017, slăbind cu 8 puncte procentuale.

Din punct de vedere regional, cele mai puternice perspective de angajare sunt raportate în regiunea Centru, unde Previziunea Netă de Angajare se ridică la un respectabil +17%.

Perspectivele de angajare din regiune sunt însă mai puțin robuste decât cele din primele trei luni ale anului 2018, dar și decât cele raportate în trim. II/2017, slăbind cu 2, respectiv 7 puncte procentuale.

De altfel, planurile de angajare pentru aprilie – iunie 2018 sunt mai slabe decât cele formulate în trimestrul I/2018 în șapte din cele opt regiuni, îndeosebi în regiunea Nord-Vest, unde Previziunea Netă de Angajare înregistrează un declin considerabil de la trimestru la trimestru, de 25 de puncte procentuale, ajungând la +8%.

Comparativ cu trim. II/2017, cea mai abruptă schimbare a nivelului de încredere este raportată de angajatorii din regiunea Sud-Est, unde Previziunea Netă de Angajare pentru intervalul aprilie – iunie 2018 este -1%, cu 21 de puncte procentuale mai slabă decât anul trecut și cu 8 puncte procentuale sub cea raportată în trim. I/2018.

Angajatorii din regiunea Sud-Est sunt, de altfel, cei mai puțin optimiști din țară, raportând singura Perspectivă regională negativă pentru al doilea trimestru din 2018. În schimb, angajatorii din regiunea Sud-Vest sunt printre cei mai optimiști, raportând o Previziune de +11%, a doua ca robustețe din țară și singura previziune regională care se îmbunătățește față de intervalele de referință, trim. I/2018 și trim. II/2017.

În opt din cele zece sectoare de activitate analizate, angajatorii au planuri de creștere a numărului total de angajați, dar perspectivele sunt mai slabe decât în trim. I/2018, în toate cele zece sectoare.

Cel mai abrupt declin de la trimestru la trimestru este raportat în sectorul Transport, depozitare și comunicații, unde Previziunea Netă de Angajare slăbește cu 14 puncte procentuale fată de intervalul ianuarie – martie 2018, alunecând în zona negativă, cu o valoare de -5%.

Angajatorii din sectorul Industrie extractivă raportează la rândul lor o Previziune negativă de -6%, diminuându-și optimismul privind angajările atât față de trim. I/2018, cât și față de anul trecut și situându-se la cota cea mai joasă de optimism din țară. Angajatorii din sectorul Industrie prelucrătoare sunt din nou cei mai optimiști, raportând o Previziune Netă de Angajare de +25%, însă și în acest sector planurile de angajare formulate pentru trimestrul II/2018 sunt mai slabe decât cele raportate în trimestrul I/2018 și trimestrul II/2017, cu 11, respectiv 7puncte procentuale.

Cel mai abrupt declin al optimismului de la un an la altul este însă raportată de angajatorii din sectorul Comerțul cu ridicata și cu amănuntul, unde Previziunea Netă de Angajare de +6% este cu 24 de puncte procentuale mai slabă decât în ​​anul precedent, și slăbește cu 10 puncte procentuale și față de trimestrul I/2018.

Unii au citit și asta:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*