Roxana Pațurcă: “Nici liberalii nu vor alegeri anticipate, dar mimează că vor”

interlocutor: senator Roxana Natalia Pațurcă, președinte executiv PSD Călărași

– Au trecut vreo 3 luni de când PSD a ieșit de la guvernare, cum e în Opoziție?
– Aici la Călărași, dacă este să ne referim pe plan local, suntem în Opoziție de ceva vreme, întrucât Consiliul Județean, dar și majoritatea primăriilor sunt ”galbene”, așa că schimbarea din cursul anului trecut nu ne-a afectat prea mult ca organizație județeană a PSD.

Pe de altă parte, ca și senator, cu siguranță intrarea în Opoziție a fost un moment care nu a fost plăcut, mai ales că odată cu pierderea majorității în Parlament, PSD a pierdut și oportunitatea de a continua proiectele gândite în favoarea celor mulți, a oamenilor care așteaptă ceva de la cei care guvernează țara.

Iată, au trecut doar 3 luni de guvernare liberală, dar cursul valutar a explodat, alocațiile copiilor nu se măresc, pensiile nu se vor mări, așa cum au anunțat cei de la PNL, programele de investiții s-au oprit, construcția de autostrăzi la fel. Liberalii au adus austeritatea în România, dar fac masiv împrumuturi a căror rațiune doar ministrul Florin Cîțu o înțelege.

– Hai să intrăm in subiectele momentului, puțin! PNL acuză PSD că ține cu dinții de pensiile speciale, PSD zice că votează eliminarea pensiilor speciale? Cum e până la urmă?
– PNL se află într-o eroare de poziționare și se comportă de parcă ar fi în Opoziție. PNL este la guvernare, are o majoritate în Parlament alături de formațiunile care îl susține, poate să facă ce dorește, așa cum a și făcut de fapt prin asumarea răspunderii pe buget, de exemplu.

Nu ține nimeni de la PSD de pensiile speciale, ba chiar PSD a declarat prin vocea președintelui interimar că vom vota eliminarea pensiilor speciale.
Ca o paranteză aici, la cei 40 abia împliniți ai mei, mai am vreo 30 de ani de muncă dacă este să ne gândim la modificările propuse de PNL, care ne dorește sprinteni și eficienți la serviciu până la 70 de ani.

Este prea devreme să mă gândesc și la pensia normală, darămite la pensia specială, aceasta spre deosebire de anumiți politicieni călărășeni liberali care și-ar vedea visul pensionării speciale destrămat în condițiile în care s-ar modifica legislația.

Problema cu acest proiect de lege este că PNL contează pe el pentru calcule electorale. Nu a fost un proiect gândit, redactat având în minte în primul rând respectarea legii fundamentale a țării. Proiectul de lege încalcă grav Constituția și trebuie retrimis comisiilor, așa cum a precizat și domnul președinte Marcel Ciolacu.

Liberalii au preluat guvernarea fără să fie pregătiți să guverneze. Sunt pregătiți doar pentru un joc politic mărunt de glezne. Atât.

– Pe de altă parte avem protestul magistraților, care acuză că  abrogarea dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu pentru judecători, este de natură a încălca independenţa şi a afecta statutul constituţional al acestora. Cum rezolvăm problema?
– Cred că cei de la PNL ar trebui să răspundă la această întrebare, ei își doresc încălcarea Constituției. Liberalii nu se află la prima încălcare a unor prevederi naționale sau europene.

Să ne amintim cum s-au jucat cu accizele la carburanți la începutul lui ianuarie,  ba le-au eliminat, ba le-au reintrodus.
Vreți să știți părerea mea sinceră? Liberalii au preluat guvernarea fără să fie pregătiți să guverneze. Sunt pregătiți doar pentru un joc politic mărunt de glezne. Atât.

– S-a vehiculat o posibilă sistare a programului Prima Casă. Premierul Orban spune că va continua programul. Pe de altă parte sunt unii care spun că acest program a mărit artificial prețul locuințelor împovărându-i pe tineri cu credite la care vor plăti până la pensie. Care este opinia dvs vis-a-vis de acest program?
– Prima Casă a permis tinerilor și nu numai să aibă o locuință a lor. Dacă liberalii nu s-ar comporta duplicitar, ar fi lăsat programul să se deruleze în continuare și nu ar fi ieșit public cu declarații prin care să-și exprime intenția stopării lui. Programul a ajutat atât tinerii din România, dar și industria construcțiilor.

Invităm tinerii din străinătate să se întoarcă acasă într-o așa zisă ”Românie Normală”? Atunci haideți să le oferim și posibilitatea de a-și achiziționa o locuință, pentru că nu toți au cinci sau șase case așa cum are primul agent imobiliar al țării cu domiciliu în Sibiu și reședință prelungită la Cotroceni.

Liberalii au revenit asupra deciziei de a sista programul abia după ce PSD a atras atenția asupra consecințelor opririi lui. Acum, iertați-mă, dar chiar nu poate juca toată țara pe muzica pe care o cântă după ureche domnul Cîțu.

– Se vorbește de alegeri anticipate. Sunt destui cei care vor asta. De ce se împotrivește PSD ideii de alegeri anticipate?
– De ce ar fi de acord cu schimbarea regulilor jocului în an electoral? Haideți să vă spun un secret: nici liberalii nu vor asta, dar mimează că vor, așa cum mimează și actul guvernării, întrucât dă foarte bine la public să arate că își doresc anticipate.

Dacă se va ajunge la vot în Parlament pe tema anticipatelor, vă veți convinge singur de cât de mult își doresc liberalii anticipate.

– Primari aleși într-un tur sau în doua? De ce nu în doua? Nu ar avea o reprezentativitate mai mare primarul ales în două tururi?!

– Nu. Statisticile spun că nu va exista o reprezentativitate mult mai mare. Dimpotrivă, comparând rezultatele ultimelor alegeri în două tururi (2008) cu ultimele alegeri într-un singur tur, ajungem la concluzia că numărul celor care au câștigat alegerile într-un singur tur cu scoruri de peste 50% este semnificativ mai mare decât în cazul alegerilor în două tururi (2.275 primari cu peste 50% într-un singur tur, față de 1.708 primari cu peste 50% în două tururi).

Ceea ce vor liberalii este să dea impresia că alegerile în două tururi ar dezavantaja PSD, ceea ce nu este adevărat. Eu vă spun că la Călărași, dacă s-ar fi desfășurat alegeri în două tururi, liberalii călărășeni erau plecați de mult înot dincolo de granița de sud a județului, peste Dunăre, spre locuri mai calde.
PSD susține alegeri în două tururi, dar nu la alegerile de anul acesta. Este vorba doar de schimbarea regulilor în timpul jocului și nu trebuie permis să se întâmple acest lucru.

– Când va face publice PSD Călărași numele candidaților pentru alegerile locale? Mă refer in special la candidaturile pentru funcția de primar al municipiului Călărași (că in municipiul Oltenița e clară situația) și la funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași.
– Știu că foarte multă lume așteaptă să afle ce candidați vom trimite în luptă la Călărași. Aceasta este și un semn că PSD Călărași a crescut în mintea și inima călărășenilor în ultima perioadă de timp, ceea ce nu poate decât să ne mulțumească.

În acest moment candidații noștri potențiali sunt evaluați local în cadrul unui sondaj ale cărui rezultate le vom afla în decursul lunii februarie. Este un sondaj comandat de la nivel central, deci nu putem interveni în niciun fel pentru urgentarea lui.

Cred că undeva după Congresul din februarie vom anunța candidatul care va câștiga Primăria Călărași și pe cel care va câștiga Consiliul Județean.
Vom vesti venirea primăverii în Călărași cu acele candidaturi, promitem!

Unii au citit și asta: