Saint-Gobain Glass şi comuna Grădiștea, locul I la concursul de pompieri civili

În data de 8 iunie 2019, în incinta stadionului municipal Călăraşi, Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă din judeţul Călăraşi au participat la etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor pentru situaţii de urgenţă.

Locul I a fost câștigat de SPSU SAINT GOBAIN și de SVSU GRĂDIȘTEA.

Ambele echipe vor reprezenta judeţul Călăraşi la faza interjudețeană, care are loc în luna iulie.

Concursul cu tematică specifică serviciilor pentru situaţii de urgenţă are caracter tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual cu pompierii din cadrul serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, care activează în cadrul primăriilor şi al societăţilor comerciale din judeţ.

Întrecerea constă în trei probe :”Pista cu obstacole”; „Dispozitivul de intervenţie” şi „Ştafeta 4 x 100 metri”.

Pe parcursul acestor manifestări se au în vedere următoarele: dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă; evaluarea nivelului de pregătire, a capacităţii de intervenţie şi popularizarea în rândul cetăţenilor a unor aspecte specifice activităţilor desfăşurate de către serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.

Competiţia a fost organizată de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Călăraşi.

Unii au citit și asta: