in

Şcoală de Excelenţă pentru copilul tău! Află ce trebuie să faci

superdotati

Centrul Gifted Education lansează programul de testări IQ pentru selecția la nivel internațional a copiilor cu abilități înalte. Anul acesta copiii vor avea două opțiuni pentru prima dată: să învețe la Școala de Excelență (singurul program academic din România pentru copiii supradotați) sau la școala Leonardo Gifted Education (școala britanică internațională de nivel primar cu program normal, dedicată în exclusivitate copiilor supradotați).

Programul de testări IQ pentru copii de peste 6 ani face parte din cel mai amplu proiect realizat în România, dar și la nivel internațional, de susținere a copiilor cu abilități înalte, și a fost lansat în țara noastră în 2010. În același an, 835 de copii din România au fost testați în cadrul Proiectului Pilot de Testare a Inteligenței copiilor la nivel internațional, iar 40% dintre aceștia (338 de copii) au fost identificați cu intelect superior.

Totodată, același studiu a aratăt că 63% din participanții la testarea internațională au obținut scoruri ce îi situează în primii 5-10% dintre copii de aceeași vârstă, ceea ce denotă un intelect de nivel superior sau capacități intelectuale peste medie. Procentul este cu atât mai important cu cât acesta semnalizează nevoia educației diferențiate și a unor politici educaționale care să susțintă valorificarea potențialului înalt al acestor copii, conform Recomandării 1248/1994 a Parlamentului European și a Legii 17/2007 care prevede educația copiilor și tinerilor cu potențial.

Testările vor avea loc în București, in str. Berzei nr. 22, în următoarele zile: 15.03 (duminică) ora 14.00, 18.04 (sâmbătă) ora 9.00, 26.04 (duminică) ora 14.00, 2.05 (sâmbătă) ora 9.00 și 17.05 (duminică) ora 14.00.

Înscrierile pentru testare se realizează online pe: http://giftededu.ro/calendar-2015, unde se găsesc și informații legate de nevoile copiilor supradotați și un prim punct de informare pentru părinți.