Se schimbă zilele în care sunt preluați sacii galbeni din zona de case

Operatorul de salubrizare REBU SA aduce la cunoștința călărășenilor din zona de case că programul de colectare separată a deșeurilor reciclabile – ”Sacul galben” se modifică începând cu 1 iunie 2019, astfel:

Prin urmare, sacul galben se va ridica doar în două zile (joi și vineri), străzile ce erau programate până acum în ziua de sâmbătă urmând să fie acoperite în cele două zile, potrivit noului program.

În cadrul proiectului, fiecare gospodărie din zona de case primește săptămânal, gratuit, din partea REBU, câte un sac de 120 l destinat EXCLUSIV colectării materialelor reciclabile – plastic, metal, hârtie, carton.

Deșeurile din sticlă se vor depozita în containerele special amplasate pe raza Municipiului Călărași.

Toți cetățenii au obligația legală de a separa deșeurile reciclabile de gunoiul menajer, respectiv de deșeurile vegetale și provenite din construcții, și de a le depozita în pubelele special amenajate pe raza municipiului Călărași, respectiv în sacii galben (zona de case).

Unii au citit și asta: